Trei absenţe în tabăra voleibalistelor tricolore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înaintea disputelor cu Franţa, din Liga Europeană

Trei absenţe în tabăra voleibalistelor tricolore

Sport 27 Mai 2009 / 00:00 436 accesări

Rămasă la Constanţa, reprezentativa de volei feminin a României pregăteşte următoarele două partide din Liga Europeană, cele cu Franţa, programate sîmbătă (ora 20.00) şi duminică (ora 16.30). Lideră în Grupa B după cele două victorii cu 3-0 obţinute în faţa Marii Britanii, reprezentativa Hexagonului este principala contracandidată a echipei tricolore la ultimul bilet al grupei rămas disponibil pentru calificarea Final Four. Din păcate, lotul pregătit de Bogdan Paul se confruntă cu trei absenţe importante înaintea partidelor de la sfîrşitul săptămînii, de la Saint-Die-des-Vosges. Mureşan şi Miclea vor susţine examenul de bacalaureat, iar Niţulescu este acidentată. „Meciurile cu Franţa vor fi dificile. Vom aborda aceste meciuri pe postul de coordonator doar cu Alice Kapelovies, care, cu siguranţă, ne va ajuta, pentru că joacă în Franţa, şi le cunoaşte pe jucătoarele de acolo. Va trebui, de altfel, să găsim o soluţie eficientă şi pentru postul de universal. Am chemat-o pe Irina Radu, de la Dinamo, însă ea nu va avea drept de joc în partidele cu Franţa. Pentru ea va trebui cumpărată o extra-licenţă. În această situaţie, va fi greu să ne întoarcem cu două victorii. Poate vom obţine cel puţin una, rămîne de văzut însă acest lucru”, a declarat antrenorul Bogdan Paul, care s-a arătat mulţumit de potenţialul pe care l-a arătat echipa în partidele cu Turcia: „Avem un nucleu extrordinar de fete. Au arătat că pot juca un volei frumos şi de calitate. Desigur că avem un viitor frumos, dar ne trebuie o arie mai mare de selecţie şi sperăm ca în viitor să mai aducem jucătoare care să completeze acest lot de 12 jucătoare. Nu ajunge numai să jucăm cu entuziasm şi cu dorinţă”. Dacă România a preferat pentru această competiţie tinereţea unor jucătoare precum Nneka, Pristavu sau Mureşan, Franţa s-a folosit pentru debutul în Liga Europeană şi de jucătoare mai experimentate, chiar şi în întîlnirile cu modesta formaţie a Marii Britanii. Participante la CE din Belgia în 2007, Anna Rybaczewksi şi Helene Schlek au fost cei doi pioni de bază din lotul antrenat Fabrice Vial, cele două jucătoare fiind anunţate titulare şi în partidele cu România.

Taguri articol


12