Trei administratori anchetați de polițiștii de frontieră! Vezi de ce!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei administratori anchetați de polițiștii de frontieră! Vezi de ce!

Eveniment 15 Septembrie 2016 / 17:56 711 accesări

Polițiștii de frontieră au făcut în ultimele zile controale la trei containere sosite din China în Portul Constanța Sud - Agigea și au confiscat în urma acțiunii bunuri de peste 700.000 de lei. Prima dintre capturi a fost făcută marți, atunci când oamenii legii au verificat un transport sosit pe adresa unei firme din Capitală și au descoperit 658 de jucării (mașinuțe din plastic) ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, dar care erau contrafăcute. Valoarea totală a produselor, dacă ar fi fost vândute în magazin la prețurile celor originale, ar fi atins pragul de 33.400 de lei. Administratorul societății comerciale importatoare a rămas fără marfă, dar a primit ceva în schimb de la oamenii legii: un dosar penal pentru punere în circulație de mărfuri contrafăcute.

La fel de "norocos" a fost și un bucureștean de 26 de ani, care este, de asemenea, cercetat de polițiștii Gărzii de Coastă după ce a importat din China 5.536 de perechi de încălțări la fel de originale ca și jucăriile de mai sus. Produsele ar fi ajuns pe piață și i-ar fi adus 611.200 de lei, dacă le-ar fi comercializat la prețurile celor autentice, însă, din păcate pentru el, polițiștii i-au încurcat planul de afaceri. Această a doua captură a fost făcută miercuri de polițiștii de frontieră.

A UITAT SĂ DECLARE VREO 50.000 DE PIXURI

Și seria lor nu s-a oprit aici. Tot miercuri, tot în Portul Constanța Sud - Agigea, agenții Gărzii de Coastă și vameșii au găsit într-un alt container 52.800 de pixuri care nu fuseseră declarate la intrarea în țară. Marfa urma să ajungă la administratorul unei firme din Capitală, care s-a gândit probabil că nu are sens să se mai încurce cu autoritățile la acest import. Nu a judecat tocmai bine situația, pentru că s-a ales cu dosar penal pentru folosirea de acte nereale față de autoritatea vamală și a rămas și fără marfă exact în perioada în care părinții cumpără rechizite pentru cei mici.



12