Trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Eveniment 16 Septembrie 2009 / 00:00 1273 accesări

Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul declarat de constănţeanul Sorin Bogdan Zvîrcolescu, împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a nu-i accepta cererea de revizuire a dosarului său penal, în care a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Avocatul a criticat hotărîrea instanţei de fond, în care „sînt făcute interpretări filosofice, iar judecătorul spune că declaraţiile sînt în contradictoriu cu ansamblul de probe administrate”. Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a susţinut că împrejurările noi aduse de Zvîrcolescu sînt numai afirmate, nu şi dovedite cu probe certe. Reamintim că tînărul a solicitat revizuirea cazului său, bazîndu-se pe declaraţia dată de un cămătar care a luat asupra lui toată vina, dar nu a fost de ajuns pentru ca procesul să o ia de la zero. Drept urmare, Zvîrcolescu va rămîne după gratii şi îşi va executa pedeapsa primită. Reamintim că martorul Valeriu Florin Dumitraş, a declarat că el era intermediarul lui Zvîrcolescu cu funcţionarul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) pentru a face demersuri în legătură cu cazul Bulgaria, ca să se primească despăgubirile mai repede. „Din această afacere, Zvîrcolescu îmi dădea un procent de 20-25% din suma restituită, în funcţie de client. L-am şi bătut cînd a vrut să se retragă din afacere!”, a susţinut Dumitraş în faţa judecătorului. Magistratul nu a fost însă convins de declaraţia bărbatului şi a respins revizuirea cazului. Reamintim că, pe 29 noiembrie 2006, Zvîrcolescu a fost prins în flagrant pe terasa restaurantului „New Safari”, din Constanţa, în timp ce primea suma de 300 de milioane de lei vechi de la o bătrînă ce fusese strămutată din Bulgaria. Tînărul, administrator la o societate comercială, a încercat să obţină banii cu promisiuni false. El a minţit-o pe Elena Bododel, că o poate ajuta într-o problemă, dar a cerut în schimbul favorului sume mari de bani. Flagrantul a fost organizat după ce nepotul bătrînei l-a denunţat pe Zvîrcolescu. Conform procurorilor DNA, femeia, a cărei familie fusese strămutată din Bulgaria, trebuie să primească, potrivit Legii 9/1998, despăgubiri de la Statul Român în valoare de peste 1,8 miliarde de lei vechi. Cererea a fost formulată încă din anul 1999 însă, cum acest gen de demersuri se desfăşoară lent, a fost aprobată abia în iunie 2006. Femeia ar fi trebuit să mai aştepte încă destul timp pînă să primească despăgubirile, în două tranşe. Nepotul femeii a aflat că Sorin Bogdan Zvîrcolescu ar avea relaţii la ANRP şi că ar fi ajutat pe altcineva cu o problemă similară, aşa că a apelat la el. Cei doi s-au înţeles ca, din valoarea primei tranşe, Zvîrcolescu să primească 40%, iar din a doua, 60%. După cinci zile de la data la care i-a dat toate actele necesare, femeia a primit 775 milioane lei vechi, respectiv prima tranşă. Nemulţumiţi că vor trebui să-i dea lui Zvîrcolescu 300 milioane lei vechi, oamenii i-au sesizat pe procurorii anicorupţie. În plus, observînd că nepotul bătrînei nu prea mai are de gînd să-i dea banii promişi, Zvîrcolescu începuse să-i ameninţe că le va da foc la casă, la maşină sau chiar că-i va omorî. În urma denunţului formulat, Zvîrcolescu a fost prins în flagrant şi trimis în judecată.

Taguri articol


12