Trei ani de la catastrofa aviatică de la Tuzla

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei ani de la catastrofa aviatică de la Tuzla

Eveniment 05 Iulie 2013 / 00:00 545 accesări

Astăzi se împlinesc trei ani de la tragedia aviatică de la Tuzla, în urma căreia 12 militari şi-au pierdut viaţa. Statul Major al Forţelor Navale şi Statul Major al Forţelor Aeriene vor organiza cu această ocazie, la Ansamblul comemorativ ridicat pe Aerodromul de la Tuzla, o ceremonie militară şi religioasă. Accidentul aviatic a avut loc pe 5 iulie 2010, la ora 17.40. Un avion AN-2 al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc s-a prăbuşit, în timpul decolării, la doar câteva sute de metri de capătul pistei. Din resturile AN-2-ului au fost salvaţi doar trei militari. Din cei 11 oameni rămaşi captivi în interiorul avionului nu a mai putut fi salvat niciunul. Printre ei se aflau cinci constănţeni. Locotenentul Liviu Antim, unul dintre cei trei supravieţuitori, a murit, la câteva ore de la accident, într-un spital din Bucureşti. El fusese diagnosticat cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Ceilalţi doi supravieţuitori sunt maistrul clasa IV Marius Nazare (constănţean) şi căpitanul Daniel Bâlsanu. Necropsia efectuată de medicii legişti celor 11 cadavre a arătat că, dacă avionul nu lua foc, bilanţul victimelor era altul. Anchetatorii au stabilit că aparatul de zbor a avut probleme tehnice.

Taguri articol


12