ETAPĂ APROAPE DE FINAL Aproximativ 500 de constănţeni cu venituri reduse sau cu probleme de sănătate au, începând de ieri, o locuinţă, pentru că au fost date în folosinţă încă trei blocuri în campusul social „Henri Coandă”. Beneficiarii locuinţelor, fie că era vorba de apartament sau garsonieră, s-au prezentat la sediul administrativ pentru a-şi ridica cheile. „Cu cele trei blocuri pe care le-am dat astăzi (n.r. - ieri) în folosinţă, campusul social „Henri Coandă” ajunge la 16 blocuri construite, în care locuiesc în prezent aproximativ 3.000 de constănţeni cu probleme sociale. Ultimul bloc din prima etapă a proiectului va fi gata în perioada imediat următoare, în prezent lucrându-se la finisajele interioare. Din cele 144 de contracte şi chei înmânate astăzi (n.r. - ieri), 10% dintre beneficiari nu vor plăti nici chirie şi nici utilităţi, încadrându-se în categoria cea mai defavorizată. Restul beneficiarilor din cele trei blocuri date în folosinţă se încadrează în cea de-a treia categorie, adică vor plăti şi chirie, şi utilităţi. La nivelul campusului social avem destule cazuri în care sunt plătite doar utilităţile, chiria fiind suportată din bugetul local - a doua categorie de plătitori”, a declarat directorul general al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, Mădălina Moţăţăianu. Directorul RAEDPP a amintit faptul că fiecare dintre beneficiari trebuie să respecte atât prevederile contractuale, cât şi regulile stabilite de administraţia cartierului. Pe cei care nu le respectă, administraţia campusului social îi atenţionează că pot rămâne fără locuinţă.
AU, ÎN SFÂRŞIT, O CASĂ Revenind la ziua de ieri, printre cele 144 de familii care aşteptau cu nerăbdare să primească cheile de la noile locuinţe se afla şi Cristina Neculau, alături de cei doi copii ai ei. Cu lacrimi în ochi, Cristina încă nu putea să creadă că are propria ei casă şi că problemele care au adus-o în această situaţie pot fi acum date uitării. „Este incredibil. Visez de doi ani la această zi, în care eu şi cei doi copii să avem un loc unde să îi spunem „acasă“”, a spus Cristina. În timp ce vizita noua locuinţă, Cristina ne-a povestit câteva frânturi din viaţa pe care o dusese până acum, fără a-şi putea opri lacrimile. „M-am măritat cu un băiat pe care îl credeam jumătatea mea. Şi eu, şi el eram amărâţi. Am plecat după el la Iaşi. Acolo aveam să descopăr că era un om rău. Am reuşit să plec de lângă el şi să mă refugiez la Constanţa, la părinţii mei. La Constanţa au apărut alte probleme şi am fost nevoită să locuiesc împreună cu cei doi copii într-un vagon de tren în apropiere de Lumina. Condiţiile erau din ce în ce mai grele, aşa că am apelat la bunelul meu, care m-a sprijinit să închiriez o garsonieră în Năvodari, el plătind până acum chiria de 100 de euro pe lună. M-a ajutat enorm de mult bunelul meu, un om extraordinar, fără ajutorul căruia nu eram astăzi aici. Acum sper să mă ajute în continuare, având grijă de cei doi copii, ca eu să îmi găsesc un loc de muncă pentru a putea plăti chiria şi utilităţile”, a povestit Cristina Neculau. În tot acest timp, cei doi copii cercetau în amănunt fiecare cameră a noii locuinţe sub privirea atentă a bunicului, în ochii căruia se citea bucuria că, în sfârşit, nepoata şi strănepoţii lui au o casă. Şi asta este doar una din sutele de poveşti de viaţă din campusul social „Henri Coandă”.