Trei boxeri constănţeni au fost nominalizaţi pentru lotul naţional de tineret

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei boxeri constănţeni au fost nominalizaţi pentru lotul naţional de tineret

Sport 22 Noiembrie 2013 / 00:00 499 accesări

Săptămâna aceasta, marţi şi miercuri, la Piatra Neamţ au avut loc două gale de selecţie pentru completarea lotului naţional de box categoria tineret, sportivi cu vârsta între 16 şi 18 ani. „Selecţia principală a fost la Campionatele Naţionale de tineret şi de juniori de anul acesta, dar au mai fost categorii la care campionul sau vicecampionul ies din vârstă la sfârşitul acestui an, ei fiind născuţi în 1995, aşa că trebuia să-i vedem la lucru pe alţi boxeri, dar şi pe juniorii care trec de la 1 ianuarie la tineret”, a declarat Ferodin Ablalim, antrenor la CS Năvodari. De anul viitor, lotul naţional de tineret va funcţiona în două centre, la Brăila şi Reşiţa, în timp ce fetele se vor antrena la Slatina. Ablalim, care este antrenor secund la lotul naţional de seniori, va activa şi la lotul de tineret, la Brăila.

Deocamdată, Constanţa are trei pugilişti nominalizaţi pentru lotul naţional de tineret. Doi sunt de la Farul Constanţa, Arsen Mustafa (născut în 1996, categoria 60 kg) şi Ionuţ Petriş (născut în 1997, categoria 69 kg), iar unul de la CS Năvodari, Ion Dudulică (născut în 1997, categoria 52 kg). Cei mai valoroşi pugilişti din lotul naţional de tineret au şansa de a participa anul viitor la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing (China). Aceasta va fi a doua ediţie a competiţiei rezervate sportivilor cu vârsta între 14 şi 18 ani. Prima s-a desfăşurat la Singapore, în 2010.



12