Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a organizat, ieri, o conferinţă finală pentru proiectul pentru „introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene”. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu autorităţile locale din Silistra (Bulgaria) în baza unui program Phare CBC 2006 România - Bulgaria, la care au aplicat autorităţile locale din Hârşova, Topalu, Pantelimon şi Silistra din Bulgaria. Proiectul are o valoare totală de 673.000 de euro, din care finanţare prin programul Phare - 600.000 de euro, iar 73.000 de euro reprezintă co-finanţarea CJC. Proiectul transfrontalier cuprinde punerea în valoare a cinci cetăţi antice dobrogene, trei din România: Carsium, Capitava şi Ulmetum, şi două din Bulgaria Durostorum şi Transmarisca. Iniţiatorii proiectului au declarat că toate cetăţile vor fi valorificate din punct de vedere al imaginii, pentru a atrage turişti. Astfel, specialiştii CJC au spus că a fost realizat un film documentar pentru prezentarea celor cinci cetăţi, care va pus pe un site special amenajat. De asemenea, fiecare cetate va putea fi vizitată virtual, prin transferul din real în virtual al obiectivelor descoperite în siturile arheologice. În cadrul proiectului au mai fost realizate şi studii de introducere în circuitul turistic al cetăţilor antice. Reprezentanţii CJC au mai adăugat că s-a lucrat în cadrul proiectului şi la reconstruirea tridimensională a înfăţişării celor cinci cetăţi, aşa cum arătau acestea în antichitate. Reconstituirea s-a făcut strict pe date de cercetare şi reflectă stadiul descoperirilor până la acest moment. Prezent la conferinţa de ieri, vicepreşedintele CJC, Cristi Darie, a declarat că autorităţile judeţene din Constanţa continuă colaborarea transfrontalieră cu partenerii bulgari, împreună cu care au fost întocmite zeci de proiecte de milioane de euro, vizând costruirea de drumuri comune, legături comerciale şi proiecte culturale. „Prin proiectul acesta dorim să redăm valoarea celor trei cetăţi din judeţ, care pot atrage mii de turişti, care doresc să afle istoria românilor”, a spus Darie. În fine, reprezentanţii CJC au adăugat că, în perspectivă, autorităţile din Constanţa şi Silistra vor lucra şi la întocmirea unor proiecte prin care vor fi reabilitate cele cinci cetăţi.