Săptămâna aceasta, la Călăraşi, are loc faza finală a Campionatelor Naţionale de box rezervate cadeţilor (sportivi născuţi în 1997 şi 1998). La competiţie participă şi nouă speranţe ale boxului constănţean: cinci pugilişti de la CS Farul Constanţa (antrenori Ilie Dascălu, Mihai Constantin şi Marcelică Tudoriu), trei de la Callatis Mangalia (antrenor Nicu Chioveanu) şi unul de la CS Năvodari (antrenor Ferodin Ablalim). Cinci dintre ei au boxat ieri, în prima zi a competiţiei, iar trei au izbutit să câştige şi să se califice în semifinale, asigurându-şi o medalie. Învingătorii sunt Ştefan Marcu (categoria 40 kg), Sedal Asan (40 kg) şi Ionuţ Petriş (62 kg), toţi trei de la CS Farul, iar învinşii Laurenţiu Olteanu (CS Farul, 50 kg) şi Ionuţ Vulpe (Callatis, 38,5 kg). Marţi vor urca treptele ringului Ion Dudulică (Năvodari, 44,5 kg), Ianer Ismail (CS Farul, 52 kg) şi Flavius Mitran (Callatis, 41,5 kg), iar miercuri vor boxa Marius Chelărescu (Callatis, 50 kg) şi cei trei învingători de luni. Arbitrul Toma Matei, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Constanţa, este delegat general al competiţiei. Finalele vor avea loc vineri.