Trei din 10 copii, amenințați cu bătaia de colegii de şcoală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu „Salvați Copiii“

Trei din 10 copii, amenințați cu bătaia de colegii de şcoală

Social 10 Mai 2016 / 18:39 1241 accesări

„Salvați Copiii” a lansat, marți, primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, care arată că trei din 10 copii sunt amenințați cu bătaia de către colegi și unul din patru copii a fost umilit în fața colegilor.

În școlile din România, în mod repetat, trei din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, tot trei din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar unul din patru copii a fost umilit în fața colegilor, potrivit unui studiu național despre fenomenul de bullying, realizat de organizația „Salvați Copiii”.

Într-un comunicat de presă remis marți agenției MEDIAFAX, se arată că: „Cercetarea a urmărit modul în care copiii și părinții percep bullying-ul, atitudinile şi comportamentele acestora în diferite contexte sociale (la şcoală, în grupul de prieteni, în mediul online), precum și măsurarea incidenţei cazurilor de bullying în aceste situații. Au fost vizate diferitele tipuri de comportamente asociate bullying-ului, printre care se numără excluderea din grup, umilirea, distrugerea lucrurilor altcuiva sau violenţa fizică. S-a urmărit, de asemenea, determinarea profilului social al actorilor implicaţi în astfel de situații”. Potrivit studiului, doi din 10 copii au recunoscut că au exclus în mod repetat colegi din grupul de egali, iar trei din 10 au interzis altor copii să se joace cu anumiți elevi din clasă. De asemenea, 23% dintre copii au menționat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu vorbească cu ei.

În continuare, 37% dintre copiii participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri umilitoare și denigratoare în spațiul școlii despre ei, 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii.

Studiul mai arată că 73% din copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

Taguri articol


12