Trei fotbaliști de la Viitorul și-au prelungit contractele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Trei fotbaliști de la Viitorul și-au prelungit contractele

Sport 14 Septembrie 2017 / 16:17 1375 accesări
Cristi Ganea, Zoltan Iasko, Victor Rîmniceanu și Ionuț Vînă speră ca Viitorul să urce în clasamentul Ligii 1 în următoarele etape

Cristi Ganea, Zoltan Iasko, Victor Rîmniceanu și Ionuț Vînă speră ca Viitorul să urce în clasamentul Ligii 1 în următoarele etape

Cristi Ganea, Victor Rîmniceanu și Ionuț Vînă, campioni ai României cu FC Viitorul la finalul sezonului trecut, și-au prelungit, joi, contractele cu gruparea constănțeană. Viitorul reușește astfel să-i păstreze pe cei trei, portarul Rîmniceanu, fundașul stânga Cristi Ganea și mijlocașul stânga Vînă fiind oameni de bază în formula de joc utilizată în prezent de managerul tehnic al echipei de la țărmul mării.

Internaționalul Cristi Ganea are scadența noii înțelegeri în vara anului 2019, la fel ca în cazul lui Rîmniceanu, iar Vînă va fi jucătorul Viitorului până în iunie 2020.

„FC Viitorul le urează mult succes în continuare în tricoul negru-albastru lui Cristi Ganea, Victor Rîmniceanu și Ionuț Vînă!”, este urarea postată pe site-ul oficial al FC Viitorul.

MECI DIFICIL LA GIURGIU

În etapa a 10-a a Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul va juca luni seară, de la ora 20.30, în deplasare, cu Astra Giurgiu, ocupanta locului secund în clasament. Se anunță o partidă dificilă pentru jucătorii antrenați de Gică Hagi, dar după succesul din etapa precedentă, 1-0 cu FCSB, moralul în tabăra constănțeană este unul ridicat, Viitorul dorind să obțină încă un rezultat favorabil.

Programul meciurilor din etapa a 10-a a Ligii 1 la fotbal - vineri, ora 18.00: Juventus București - FC Botoșani, ora 20.30: CSM Poli Iași - FC Voluntari; sâmbătă, ora 18.00: ACS Poli Timișoara - Sepsi Sf. Gheorghe, ora 20.30: CS U. Craiova - Dinamo Bucureşti; duminică, ora 18.00: Concordia Chiajna - CFR Cluj, ora 20.30: FCSB - Gaz Metan Mediaș; luni, ora 20.30: Astra Giurgiu - FC VIITORUL.

Clasament: 1. CFR 22p (golaveraj: 18-6), 2. Astra 18p (13-6), 3. Craiova 18p (12-5), 4. FCSB 18p (12-7), 5. Botoșani 16p (14-10), 6. Timișoara 16p (11-10), 7. Dinamo 15p (13-8), 8. FC VIITORUL 11p (6-7), 9. Iași 10p (6-10), 10. Sepsi 9p (7-15), 11. Voluntari 8p (8-12), 12. Juventus 6p (9-15), 13. Chiajna 5p (7-12), 14. Mediaș 4p (5-18).

Toate întâlnirile vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 - fostul Dolce Sport, Look TV și Look Plus.

Citește și:

Gică i-a luat lui Gigi și titlul, și banii, și punctele!



12