Campania „Dă o speranţă”, iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia „Fantasio”, care îşi propune strângerea de fonduri pentru copiii chinuiţi de boli, a ajuns la cea de-a cincea ediţie. Cotidianul „Telegraf” susţine campania, alături de Neptun TV (care va transmite în direct emisiunea TELEDON „Dă o speranţă” de la Maritimo Shopping Center, în 1 iunie, începând cu ora 15.00), dar şi de Radiourile Constanţa, Neptun şi Mamaia. În fiecare zi vă vom prezenta câte un caz care are nevoie disperată de noi toţi. Pentru donaţii, atât în euro, cât şi în lei, vom pune la dispoziţie conturile, dar şi două numere de telefon, pentru donaţii de cinci şi zece euro. Astăzi, vă prezentăm cazul a trei fraţi - doi băieţi şi o fetiţă - care locuiesc în Mangalia, cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani, care suferă de întârziere în dezvoltare şi deficit de atenţie. De patru ani se află în grija unui asistent maternal şi de atunci viaţa lor s-a schimbat complet.
PROBLEME DE SĂNĂTATE CU DUIUMUL Destinul a trei fraţi (Ciprian, Dorin şi Felicia Burlacu - n.r.) care provin din satul Culmea, pe care părinţii îi creşteau în condiţii precare, s-a schimbat radical după ce au fost preluaţi de Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC). Şansa lor a fost asistentul maternal, Iuliana Vamanu, care locuieşte în Mangalia şi care, în urmă cu patru ani, şi-a luat angajamentul să-i crească ca pe propriii săi copii. Felicia este cea mai mică. Ea avea nouă luni când a ajuns în noua familie. Dorin avea aproape doi ani, iar Ciprian avea trei ani, fiind cel mai mare. Femeia îşi aminteşte că în momentul în care au ajuns în grija sa, toţi aveau o mulţime de probleme de sănătate. Toţi erau anemici, aveau răceli netratate care îşi lăsaseră grav amprenta asupra organismului lor, iar Ciprian şi Dorin aveau probleme de comportament. Imediat ce au intrat în noua familie, ei au fost înscrişi în grădiniţă şi a început reintegrarea lor în societate. „Cele mai mari probleme le am cu Ciprian. El are nişte devieri de comportament şi este violent. Încă de la început, am mers la psihiatru şi apoi la psiholog pentru că avea traume. El a asistat la scene greu de imaginat. La trei ani, a văzut cum tatăl o bătea pe mama sa. Deşi era mic, înţelegea ce se întâmplă. În grajdul care le servea drept casă, băieţelul încerca să o ascundă pe mama sa, acoperind-o cu paie. Acum, urmările pe care aceste scene le-au avut în creşterea lui le suport eu. Mă „lovesc” de ele în diverse situaţii. Încă nu s-a acomodat definitiv, dar pot să spun că ne înţelegem bine”, spune asistentul maternal. Ea spune că Felicia s-a recuperat cel mai bine, fiind şi prea mică de vârstă ca să realizeze mediul din care provenea. Cât despre Dorin, femeia spune că el a moştenit-o pe mama sa naturală şi că are un retard mintal.
ÎN FAMILIE Acum toţi fraţii se simt ca într-o familie. Felicia şi Dorin sunt la grădiniţă, iar Ciprian este în clasa zero. De fiecare dată când vin cu diplome obţinute în cadrul activităţilor la care iau parte, chipul asistentului maternal se luminează şi trece mai uşor pentru greutăţile pe care le întâmpină în creşterea lor. Însă problemele financiare rămân. „Dacă până acum eu şi soţul reuşeam să facem faţă cheltuielilor, acum nu mai putem. Salariile sunt mai mici, timpul de muncă a crescut şi nevoile lor sunt din ce în ce mai multe. Salariul meu de 700 de lei şi cei 8,3 lei pe zi acordaţi pentru fiecare copil pentru asigurarea hranei nu sunt suficienţi pentru creşterea cei trei copii”, spune Iuliana Vamanu. Pentru a acoperi nevoile celor trei copii ar avea nevoie 2.100 de lei în fiecare lună. Suma este mult prea mare pentru familie. Tocmai de aceea, femeia cere sprijinul oamenilor cu suflet mare care pot să îi dea o mână de ajutor în creşterea celor trei suflete pure.
OPT SUFLETE POT FI SALVATE Vă prezentăm cele opt cazuri care au nevoie de noi: Buruiană Cătălin - 40 ani, diagnosticat cu poliartrită reumatoidă, gonartroză bilaterală anchilozantă şi coxartroză bilaterală, artropatie psoriazică; Tudorache Niţă-Andrei - 6 ani, diagnosticat cu întârziere în dezvoltare neuropsihică, sindrom hiperkinetic; Ruse Adrian-Răzvan - 5 ani, diagnosticat cu tetralogie Fallot şi defect septal ventricular; Teodorescu Delia - 12 ani, diagnosticată cu malformaţie congenitală la pleoapa dreaptă şi papilom nazal; Vintilă Ionuţ-Ilie - 14 ani, diagnosticat cu sarcom Ewing antebraţ drept operat, metastaze pulmonare; Burlacu Felicia, Burlacu Dorin, Burlacu Ciprian - 5 ani, 6 ani şi respectiv 7 ani, prezintă întârzieri în dezvoltare şi deficit de atenţie; Drăgan Robert-Alexandru - 16 ani, diagnosticat cu retard mintal uşor, hipoacuzie medie, dislalie polimorfă, ADHD; Militaru Andreea-Liliana - 7 ani, diagnosticată cu sechele PCI; diplegie cu mers independent imposibil; retard în dezvoltare psihomotorie.
Oricine poate face donaţii
Pentru donaţii: BCR Constanţa - RO58 RNCB 0114 0320 5734 0064 - EURO; BCR Constanţa RO85 RNCB 0114 0320 5734 0063 - RON. De asemenea, pentru donaţii în lei sau euro, sunt puse la dispoziţie numerele de telefon cu suprataxă apelabile doar în reţeaua Romtelecom, astfel: 0900 900 352 (pentru 5 euro) şi 0900 900 350 (pentru 10 euro).