Pachetele majoritare de acţiuni deţinute de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale Turismului (MIMMCTPL) la hotelurile Litoral Constanţa, Mamaia, Neptun-Olimp şi Predeal, cît şi participaţiile minoritare la Athenee Palace, Lido (ambele din Bucureşti) şi Robinson Predeal vor fi vîndute pe Bursă. Acţiunile vor fi vîndute prin oferte publice secundare derulate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde cele şapte companii hoteliere sînt deja listate. Ministrul de resort, Ovidiu Silaghi, a declarat că ministerul a selectat companiile din totalul celor 23 de societăţi din turism cuprinse în programul de privatizare şi că participaţiile deţinute la cele şapte companii vor fi vîndute în decursul acestui an, \"în perioada în care se poate obţine cel mai mare preţ\". MIMMCTPL controlează 82,27% din Litoral Constanţa, 96,57% din Mamaia, 52,22% din Neptun – Olimp şi 90% din Predeal. La celelalte trei companii, instituţia deţine pachete minoritare cuprinse între 21% şi 42% din acţiuni, respectiv la Athenee Palace (33,98%), Lido (42,87%) şi Robinson (21,59%). Consultantul juridic al MIMMCTPL pentru această vînzare pe bursă este casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, din Bucureşti. Casa de avocatură se va ocupa concret de întocmirea documentaţiei şi selectarea societăţii de servicii de investiţii financiare mobiliare pentru vînzarea acţiunilor la Bursă