Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) „Tomis” participă cu trei militari la misiuni în cadrul forţei speciale de poliţie Eulex, în provincia Kosovo. Ei fac parte din Detaşamentul de Jandarmi Români, format din 115 luptători, care au fost antrenaţi să execute misiuni sub mandat ONU. 75 jandarmi au plecat, ieri, în jurul orei 17.00, spre localitatea Peja, din teatrul de operaţii, pentru o misiune care va dura şase luni şi unde urmează să înlocuiască alt contingent românesc, care îşi încheie misiunea în această lună. Alţi 40 de jandarmi vor ajunge în Kosovo peste două săptămîni. Cu acest prilej, ieri după-amiază, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei, a avut loc o festivitate militară care a cuprins revista de front a subunităţilor, apelul solemn şi un ceremenial religios. La această ceremonie a participat şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica. \"Înainte de plecare vă mai dau un ordin: Să vă întoarceţi acasă sănătoşi!\", a fost dispoziţia ministrului.
Cei trei jandarmi constănţeni sînt cpt. Arun-Constantin Bibire, plt. Dragoş-Aurel Cătălinoiu şi plt. Mihai Nicoale. Căpitanul Arun-Constantin Bibire are 32 ani, este absolvent promoţia 2000 al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Arma Jandarmi, iar în anul 2006 a urmat cursuri de studii postuniversitare în specializarea „Ordine publică în perspectiva integrării euro-atlantice”. Încadrat pe funcţia de comandant de detaşament în cadrul GJM “TOMIS”, el a mai participat, în perioada 2007-2008, la misiuni internaţionale în cadrul Detaşamentului de Menţinere a Păcii sub egida ONU în Kosovo, UNMIK. Plt. Dragoş-Aurel Cătălinoiu, de 31 de ani, este încadrat pe funcţia de subofiţer operativ pe ordine publică şi a mai participat la misiuni internaţionale în cadrul Detaşamentului de Menţinere a Păcii sub egida ONU în Kosovo, UNMIK, în perioadele 2001 - 2003, 2004 - 2005 şi 2006 - 2007. Plutonierul Mihai Nicoale are 30 ani, este încadrat pe funcţia de subofiţer operativ ordine publică şi participă pentru prima oară la o misiune internaţională.
Detaşamentul de Jandarmi Români va rămîne temporar dislocat în baza de la Peja, urmînd ca, la o dată ulterioară, să se mute în baza de la Kosovska Mitrovica, unde se va integra operaţional, la nivelul structurilor de Stat major şi Logistică, în cadrul Unităţii Integrate de Poliţie Mitrovica a misiunii Eulex, avînd Franţa ca naţiune lider. Începînd cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii Eulex Kosovo, după realizarea tranferului de responsabilitate între ONU şi UE. Efectivele participante la misiunea curentă totalizează 115 jandarmi, dintre care 12 sînt ofiţeri şi 103 maiştri militari şi subofiţeri. Premergător plecării în zona de operaţii, efectivele au fost evaluate de o comisie din cadrul ONU cu privire la tehnicile şi procedurile folosite pe timpul misiunilor de menţinere a păcii, precum şi la cunoaşterea limbii engleze.