Bilanţul activităţii Curţii de Apel Constanţa a scos la iveală faptul că această instanţă este singura din ţară care a trimis în faţa Serviciului de Inspecţie Judiciară pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) trei magistraţi acuzaţi de grave abateri disciplinare. Este vorba despre fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa, judecător Doina Drăguinea, şi de doi magistraţi de la Judecătoria Constanţa, Ileana Alecxandru şi Mircea Dinică, ambii de la Secţia Civilă. Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea unor abateri disciplinare privind efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, în sensul că au redactat cu întârziere hotărârile judecătoreşti pe care le-au dat. „Momentan, cei trei sunt judecaţi de CSM şi nu mă pot pronunţa întrucât fac parte din comisia care va da o decizie în cazul lor. În funcţie de gravitatea faptelor, sancţiunea poate merge până la excluderea din magistratură!”, a declarat judecătorul Anton Pandrea, membru CSM prezent ieri, la Constanţa, cu ocazia bilanţului Curţii de Apel. El a mai spus că CSM va găsi soluţii pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, mai ales la Constanţa, care a reuşit să se iasă în evidenţă la acest capitol. Pandrea a încercat să dea vina pe volumul mare de muncă şi numărul redus de judecători.
Preşedintele Curţii de Apel Constaţa, judecătorul Nicolae Stanciu, a apreciat că activitatea de anul trecut a instanţelor din subordine a fost una pozitivă şi că judecătorii au reuşit să treacă peste dezechilibrul provocat de pensionarea masivă a magistraţilor. „De la Curtea de Apel s-au pensionat şapte judecători, de la Tribunal-cinci şi câte unul de la Judecătoria Mangalia şi Judecătoria Medgidia, ceea ce a determinat luarea unor măsuri de reorganizare, un efort suplimentar din partea judecătorilor rămaşi în sistem. Şi grefierii au depăşit handicapul volumului mare de muncă şi 42 dintre ei au absolvit facultăţile de Drept. Deşi schema de personal este completă, volumul de muncă la nivelul Curţii de Apel Constanţa este peste media pe ţară!”, a susţinut Nicolae Stanciu. În rest, nimic nu s-a schimbat faţă de anii trecuţi: probleme financiare persistă, clădirea Judecătoriei Medgidia stă să cadă, Judecătoria Constanţa înregistrează cele mai multe dosare pe an şi angajaţii abia fac faţă volumului de activitate.