Pentru intervenţii în cazul descoperirii muniţiei neexplodate, sporul „de risc” al pirotehnicienilor români este de... trei lei pe oră! Altfel spus, pentru o intervenţie de trei ore, echipa formată din cinci angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, care sînt implicaţi într-o operaţiune de dezgropare, transport ori neutralizare a vreunei unei bombe de aviaţie, de exemplu, în greutate de 500 kilograme, cîştigă „suficient” cît să-şi cumpere un sandwich la întoarcerea spre unitate. Tot din rîndul „curiozităţilor” locale se numără şi faptul că, în timp ce în Occident, structurile similare nici nu mai folosesc oameni, ci doar roboţi, în descoperirea, verificarea şi transportul, tăierea sau detonarea muniţiei periculoase, la Constanţa, echipamentul de protecţie al grupei pirotehnice este alcătuit, nu din kevlar, ci dintr-o banală cască metalică şi simpla uniformă a pompierilor, inscripţionată cu denumirea „Protecţia Civilă”. Nici autocamioneta de transport muniţie, marca Mercedes Benz, nu poate trece neobservată... din cauza longevităţii maşinii: aceasta este fabricată în anul 1978, a fost casată de poliţia germană, iar după 1989, a fost „donată” pompierilor constănţeni care foloseau pînă atunci un ARO. În ciuda lipsurilor cu care se confruntă echipa de pirotehnicieni, şeful acesteia, locotenent colonelul Marius Sorin Creţu, are puterea să zîmbească şi ne-a relatat un moment deopotrivă amuzant şi trist din încercările de adaptare a echipamentului autohton la „normele europene”: „Normele de protecţie a muncii spun că maşina care transportă muniţie trebuie să aibe, în spatele cabinei în care se află militarii, un panou de protecţie, constituit dintr-o tablă metalică groasă de zece centimetri. După ce am montat panoul respectiv, maşina nu mai putea pleca de pe loc şi a trebuit să o dăm jos... Este de rîs situaţia, dar ne facem treaba cu această autospecială. De zece ani, nu ne-a lăsat niciodată în pană”. Cele mai „moderne” înzestrări sînt două detectoare de metale pe care pompierii le-au achiziţionat cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa. Dacă logistica în astfel de situaţii periculoase lasă de dorit, siguranţa constănţenilor vine dintr-o singură direcţie: factorul uman. Cei cinci apreciază că singurele condiţii pentru a evita pericolul sînt buna pregătire profesională şi... credinţa. Numai de la începutul anului, cadrele ISU „Dobrogea” au fost solicitate să intervină în 13 misiuni de asanare şi au recuperat şapte proiectile de artilerie, trei grenade de mînă defensive, precum şi 42 de alte tipuri din gama muniţiei de infanterie, focoase de proiectile sau capse tip CFR.

Judeţul Constanţa deţine multă muniţie neexplodată

Lt. col. Marius Sorin Creţu a precizat că, în judeţul Constanţa, se află foarte multă muniţie abandonată din luptele care s-au purtat pe marginea zonelor litorale şi de-a lungul Dunării, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a subliniat că, cel mai des, descoperirile acestor proiectile vechi se fac în perioada de primăvară şi toamnă, cînd se desfăşoară lucrările agricole. Un alt factor de creştere al acestui tip de intervenţii ale ISU, se datorează construcţiilor de case care avansează în zonele din afara oraşelor. Printre cele mai periculoase proiectile, din spusele pompierilor, sînt bombele de aruncător şi, mai ales, grenadele, pentru că majoritatea nu mai deţin focos. Aceştia spun că fiecare misiune presupune un grad de risc pentru că se confruntă cu situaţii neprevăzute în care şi o simplă schimbare a poziţiei unui proiectil poate provoca o tragedie. Pentru a evidenţia forţa unei explozii, specialiştii ISU menţionează că pentru un simplu proiectil de artilerie, sînt nevoiţi să folosească 600 grame de trotil, în condiţiile în care o şină de cale ferată se rupe cu 300 grame de trotil. Procedurile urmate în situaţia în care sînt alertaţi de descoperirea vreunui proiectil sînt: examinarea proiectilului, transportarea acestuia într-o ladă de nisip pentru a se evita mişcarea lui şi verificarea zonei pentru depistarea altor posibile pericole. Ultima etapă poate fi foarte obositoare pentru că există situaţii în care pompierii sapă în straturi la adîncimi care pot ajunge şi la trei metri. Distrugerea în poligon se face într-o groapă adîncă de doi metri, în care se bagă, în prima etapă, muniţia de calibru mic, iar apoi muniţia grea. Proiectilele explozive se alternează, iar trotilul se aşează deasupra, folosindu-se două tipuri de aprindere: unul pirotehnic şi altul electric. La sfîrşit se „burează” groapa, adică se astupă cu atenţie, evitîndu-se ieşirea capsei din încărcătura explozivă după care, dintr-un adăpost special, se detonează. Îngroparea muniţiei are rostul de a limita suflul exploziei şi împrăştierea schijelor. Distrugerea acestor muniţii se realizează într-un poligon al armatei din apropierea localităţii Murfatlar. Din spusele pompierilor, locurile acestor operaţiuni de neutralizare a explozibililor este din ce în ce mai greu de găsit din cauza numeroaselor condiţii şi regulamente care reglementează aceste activităţi. Locurile de detonare trebuie să fie la minim şase kilometri distanţă de vreo localitate şi să nu aibă reţele de transport energie electrică sau apă sau combustibili. Din această cauză, pirotehniştii ISU sînt nevoiţi să ditrugă cantităţi mici de muniţie, pînă la 20 kg, pentru ca efectul să fie pe măsură. Din echipa condusă de Marius Sorin Creţu, specializată în preluarea, transportul şi depozitarea în condiţii de siguranţă iar, ulterior, distrugerea muniţiei descoperite accidental pe raza judeţului Constanţa, mai fac parte: sg. maj. Iulian Pîndici, sg. maj. Laurenţiu Sfinteş, sg. maj. Nicolae Crăciun (şofer instruit pentru transportul muniţiei) şi maistru militar clasa I Viorel Constantin Horaţiu. Pompierii amintiţi au fost solicitaţi în situaţii foarte diferite: de la cazul neutralizării unor mine şi torpile aduse de unele pescadoare pe uscat pînă la descoperirea, într-un depozit de fier vechi, a şase bombe de aruncător calibrul 170 pentru care proprietara firmei a motivat că le achiziţionase crezînd că sînt... motoare de barcă.