Două persoane au fost rănite, joi seară, în urma unui accident rutier care a avut loc în municipiul Constanţa, în zona stadionului „Portul”, în jurul orelor 21.15. Potrivit anchetatorilor, Gabriel R., de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, se deplasa pe bulevardul 1 Mai, dinspre zona Gară către Far. Ajuns în apropierea liceului SNC, au stabilit poliţiştii de la Rutieră, acesta a acroşat din spate un autoturism marca Ford, condus de Eugen M., de 57 de ani, care oprise pentru a vira la stânga pe strada Stadionului. În urma coliziunii, Fordul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit un alt Audi, condus regulamentar, dinspre zona Far către Gară, de Andreea M., de 35 de ani. Carambolul rutier s-a soldat cu rănirea lui Eugen M. şi a Andreei M, care au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră spun că i-au testat pe cei trei conducători auto implicaţi în accident cu aparatul Drager şi că rezultatul a fost negativ. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.
ZECI DE MORŢI Statisticile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) arată că, în primele zece luni ale acestui an, în judeţul Constanţa au avut loc 1.125 de accidente rutiere, în urma cărora 75 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 1.408 au fost rănite. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut se înregistrează o uşoară scădere în privinţa unor indicatori. Astfel, în 2011, în intervalul de timp 1 ianuarie - 8 noiembrie, se înregistraseră 1.182 accidente rutiere, soldate cu 75 de morţi şi 1.487 de răniţi.