Trei medalii internaționale de aur și una de bronz, cucerite de români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Olimpiada Balcanică de Informatică din Macedonia

Trei medalii internaționale de aur și una de bronz, cucerite de români

Educație 23 Septembrie 2015 / 13:35 725 accesări

Lotul naţional de informatică de juniori al României a cucerit trei medalii de aur şi o medalie de bronz la a IX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 16 - 19 septembrie, la Ohrid (Macedonia). Datorită rezultatului, echipa României a ocupat şi în acest an locul I în clasamentul pe naţiuni. Competiţia a reunit 38 de concurenţi din 9 ţări.

Medaliile de aur au fost obţinute de Ovidiu Răzvan Hărşan şi Alexandru Petrescu, ambii elevi în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, respectiv Andrei Ioan Nicolae, clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Palmaresul a fost completat de Maria Alexandra Udriştoiu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, care a fost medaliată cu bronz în cadrul competiției. Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) şi Ionel-Vasile Pit-Rada (Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin).

Taguri articol


12