Trei migranţi din Siria, Bangladesh şi Somalia au fost prinşi, astăzi, încercând să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, ascunşi în remorca unui TIR, printre acumulatori auto care ar fi urmat să fie livraţi în Germania. Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit trei cetăţeni afro-asiatici ascunşi într-un autotren condus de un cetăţean român de 25 de ani, din Alba, care transporta acumulatori auto din România pentru a fi livraţi unei firme din Germania. Automarfarul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, iar poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit că printre acumulatorii transportaţi se aflau trei bărbaţi. În urma verificărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Siria, Bangladesh şi Somalia, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani. "Şoferul susţine că nu avea cunoştinţă despre faptul că în compartimentul pentru marfă erau ascunse trei persoane", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu. Cei trei migranţi sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru trafic de migranţi.