Trei vase chineze au intrat în ceea ce Japonia consideră că sunt apele sale teritoriale, în apropierea unor insule disputate din Marea Chinei de Est, a anunţat, ieri, Guvernul japonez, care a transmis şi un protest oficial. Acţiunea survine la o zi după ce China a anulat manifestările pentru marcarea a 40 de ani de la normalizarea legăturilor dintre cele mai mari economii ale Asiei şi în timp ce oficiali din Partidul Comunist Chinez, care urmau să sosească ieri la Tokyo, în încercarea de a calma tensiunile dintre cele două ţări, şi-au anulat vizita. Potrivit Xinhua, două nave de supraveghere civile au efectuat o misiune de patrulă în apropierea insulelor disputate. Un vas pescăresc de patrulă a fost de asemenea detectat în interiorul apelor revendicate de Japonia.
O delegaţie formată din şefi ai unor companii japoneze a anunţat ieri că a fost nevoită să anuleze, pentru prima dată în 37 de ani, o vizită anuală în China, din cauza recentelor tensiuni teritoriale. Cei 175 de responsabili ai unor companii din Asociaţia Economică Japonia - China urmau să meargă la Beijing, pentru festivităţile prevăzute iniţial pentru marcarea a 40 de ani de la normalizarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Era prevăzută şi o întâlnire cu premierul chinez, Wen Jiabao. China şi Japonia sunt mari puteri economice la nivel mondial (a doua, respectiv a treia), China fiind primul partener comercial al Japoniei, aceasta din urmă fiind al treilea sau al patrulea partener al Chinei. Preşedintele Asociaţiei Economice Japonia - China va merge totuşi la Beijing, pentru un dineu, joi, cu fostul ministru chinez al Afacerilor Externe, Tang Jiaxuan.
Relaţiile chino-nipone s-au deteriorat după ce Japonia a cumpărat trei dintre insulele nelocuite ale arhipelagului numit Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China, la începutul acestei luni, declanşând masive proteste antinipone în oraşe din China.