Trei navigatori constănţeni au fost abandonaţi în China

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei navigatori constănţeni au fost abandonaţi în China

Eveniment 16 Februarie 2008 / 00:00 1945 accesări

Lipsa locurilor decente de muncă din ţară şi salariile mici îi împing pe tot mai mulţi români să plece în străinătate pentru a-şi găsi de lucru. Trei constănţeni sînt actorii unei poveşti deja binecunoscute. Ei au crezut că au dat marea lovitură cînd li s-a propus să lucreze pe o navă... din China. De două zile însă, cei trei stau în aeroportul din localitatea chineză Dalian, fără bani şi fără mîncare. Cazul a intrat în atenţia Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), organizaţie care apără drepturile marinarilor români. „Am fost informaţi, în cursul zilei de azi (vineri, 15 februarie - n.r.), cu privire la trei navigatori abandonaţi într-un aeroport din China. Pînă în prezent, cunoaştem identitatea a doi dintre aceştia şi ştim că sînt din localitatea Năvodari. Este vorba despre sudorii Bogdan Banagă şi George Becherliu. Din cîte am înţeles de la familiile lor, nici unul nu a mai lucrat pînă acum pe o navă”, a declarat liderul SLN, Adrian Mihălcioiu. Bărbaţii ar fi trebuit să ajute la repararea vasului sub pavilion grecesc „MZC Alina”, care se află într-un şantier naval din Dalian. „Angajarea şi plecarea celor trei bărbaţi au fost intermediate de un anume Vali, care s-a ocupat de toate actele necesare, inclusiv de obţinerea vizelor. L-am sunat şi mi-a spus că, mai demult, a lucrat cu un armator despre care ştie doar că este din Grecia şi că este posesorul navei MZC Alina. Acţionînd ca intermediar, racolînd şi plasînd personal pe nave, acest Vali a acţionat ilegal, pentru că nu are autorizaţie pentru aşa ceva”, a afirmat Mihălcioiu.

Rudele lui Banaga şi Becherliu susţin că cei doi nu au plătit, la plecarea din ţară, decît drumul pînă la Bucureşti, la aeroport aşteptîndu-i biletele de avion. „I-am spus fiului meu să nu se ducă, dar mi-a răspuns că este vorba despre ceva serios, pentru că nu le-a cerut nici un ban. După ce a plecat, nu am mai ştiut nimic de el, pînă în această dimineaţă (15 februarie - n.r.), cînd m-a sunat să-mi spună că este în aeroport, că nu are unde să doarmă şi nu a mai mîncat de 24 de ore”, a declarat Emilia Banaga, mama lui Bogdan. În încercarea de a găsi o soluţie, liderul SLN a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe, precum şi cu Ambasada României în China. „Am primit un telefon de la reprezentanţii Ambasadei României din China, care m-au anunţat că-i vor caza pe cei trei la un hotel timp de cîteva zile. Avînd în vedere faptul că familiile nu au posibilităţi materiale, vom încerca să găsim un sponsor care să ne ajute să-i aducem înapoi”, a adăugat Mihălcioiu, precizînd că în această afacere pare să fie implicat un armator grec, care este, în prezent, căutat internaţional pentru depuneri ilegale de fonduri şi abandonul navelor.



12