Ca unul care îşi joacă ultima carte politică, Zanfir Iorguş continuă să tulbure apele în Primăria Mangalia, agitînd şi mai mult mîlul pe care l-a lăsat în urma sa. Calculele făcute la alegerile locale nu s-au potrivit cu cele din tîrg, aşa încît, după o dispută electorală în care nu a avut argumente, a fost învins fără drept de apel. Domnul Iorguş se împacă destul de greu cu ideea că nu mai este primarul Mangaliei, ceea ce ne dovedeşte că nu cunoaşte principalele reguli ale democraţiei. Sau, mai rău, dacă le cunoaşte, nu le acceptă! De altfel, dumnealui nu este singurul membru al PD-L Constanţa, o formaţiune politică din ce în ce mai ciudată, care manifestă o evidentă răceală, chiar scîrbă, faţă de umilii alegători, care, neînţelegînd rolul lor în istorie, nu i-au mai votat. Fostul primar al Năvodariului, domnul Tudorel Calapod, şi colegul său de partid, Chiru, de la Eforie, sînt continuatori de nădejde ai curentului “talpă sau beţe-n roate” promovat de partidul prezidenţial. Ca să-şi oblojească orgoliile rănite, sînt în stare de orice diversiune menită să sufoce şi capra vecinului! PD-L aplică această metodă parşivă şi la case mai mari. De pildă, la Primăria Capitalei, ca să-l “îngroape” pe Oprescu, pedeliştii morali ai lui peşte s-au înhăitat cu oamenii lui Becali. În fapt, s-au pus bazele unei coaliţii menite să asigure liniştea interioară a domnilor Băsescu şi Videanu, care au păstorit de capul lor instituţia amintită. Şi cum poate fi făcut acest lucru? Simplu. Prin sigilarea dulapurilor cu scheleţi şi discreditarea tuturor acţiunilor întreprinse de Sorin Oprescu. Tactica de partid a fost bine însuşită şi de Zanfir Iorguş, care a învăţat, de-a lungul celor trei mandate de primar, cum şi cînd să “otrăvească” fîntînile. În fapt, ca şi Tudorel Calapod, care agită apele la Năvodari, invocînd fel şi fel de motive de-a dreptul ridicole, Zanfir Iorguş se află într-o susţinută campanie electorală! După ce s-a făcut de rîs la locale, acum, harnic nevoie mare şi cu iniţiative, încearcă să refacă terenul pierdut pentru deputăţie. Miza nu este viitorul luminos al oraşului Mangalia, după cum pare cînd se dă dumnealui în brînci, ci propria sa soartă şi ambiţiile personale. Puţini ştiu că fostul primar ţărănisto-pesedisto-pedelist s-a agăţat de picioarele PD-L cu gîndul de a ajunge parlamentar. Calculele sale vizau un drum mai scurt, cu un “moştenitor” la Primărie, dar, după cum consemnam la început, socoteala lui de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg. Situaţia dată, aceea de perdant, îl obligă pe Iorguş să facă mult zgomot pentru nimic, în speranţa că, declanşînd gălăgia generală, va aduna capital electoral pentru alegerile parlamentare. Partitura folosită este una cît se poate de simplă şi de uzată. Ea se adresează “maselor populare” nemulţumite, chipurile, de faptul că nu mai este Iorguş la Primărie, ca să împartă el dreptatea! Pe acest fundal de propagandă ieftină, plîngăcioşii regretă la scenă deschisă vremurile cu mult cucuruz din perioada mandatelor lui Iorguş. Indisciplinaţii din Primăria Mangalia sînt sfătuiţi “să-şi ceară drepturile” şi să-i facă zile negre lui Tusac, pe motiv că a dat armata jos din pod. Este şi normal ca domnii care au domnit-o cu Iorguş primar să refuze să-şi modifice metabolismul. Alţii, supăraţi că nu şi-au terminat treaba, nu concep să nu iasă la pensie de pe posturile pe care au fost plantaţi, considerîndu-se pesemne şefi pe viaţă! Ca unul care ştie foarte bine unde şi cînd să-şi bage coada, Zanfir Iorguş pozează în unicul şi neînfricatul salvator al urbei. Cel mai mult şi cel mai mult, ca s-o spunem pe-a dreaptă, îi place postura de victimă, căruia actualul primar i-a furat, chipurile, marile sale realizări socialiste şi ctitoriile care nu-i mai poartă numele! Poate chiar fabricile şi uzinele! Mizînd pe impactul luptei pentru dreptate, în care el se gîtuie cu răul, Zanfir Iorguş a acreditat deja ideea că este virtual cîştigător la alegerile parlamentare, ceea ce îmi aminteşte de sondajele triumfătoare din vară… Chiar dacă nu sînt fanul domniei sale, nu exclud posibilitatea ca dînsul să ajungă deputat. Ca o ironie a soartei însă, s-ar putea să reprezinte un partid care nu va mai avea prea multe de spus pe scena politică! În aceste condiţii, nu ştiu cît de confortabilă va mai fi poziţia sa în Parlament. Deocamdată, constat că cei trei pedelişti din povestea noastră sînt pe acelaşi calapod. Ca să-şi netezească drumul spre Parlament, au lăsat deoparte interesul general. Ei merg pe ideea că cine ţipă cel mai tare cîştigă… Vom vedea.