Trei puncte de aur pentru Callatis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria a 1, etapa a 15-a: DINAMO II BUCUREŞTI - CALLATIS MANGALIA 1-3

Trei puncte de aur pentru Callatis

Sport 28 Noiembrie 2011 / 00:00 958 accesări

Callatis Mangalia a reuşit, sâmbătă, în confruntarea cu Dinamo II Bucureşti, primul succes în deplasare, învingând formaţia pregătită de Flavius Stoican, scor 3-1 (2-1). Victoria categorică cu Farul a fost confirmată şi cu Dinamo II, Callatis obţinând alte trei puncte vitale în lupta pentru supravieţuire. Radu Doicaru a deschis scorul în min. 11, învingându-l pe Pena cu un şut de la 7 m, dar V. Bucă a restabilit egalitatea nouă minute mai târziu, când şutul său de la aproximativ 10 m nu a putut fi reţinut de Neagu. Condamnată să câştige, Callatis a rămas în atac, iar eforturile i-au fost răsplătite peste alte şapte minute, când acelaşi Doicaru a înscris din 6 m după o acţiune personală. S-a jucat pe contre în partea secundă, Callatis reuşind golul care a închis tabela cu două minute înainte de final, când Ungureanu a deviat la colţul lung o centrare, Pena a scăpat mingea în faţă, iar Kamara a şutat sub transversală de la 4 m. „Am început bine meciul, iar Dinamo ne-a egalat la prima fază la poarta noastră. Ne-am revenit treptat, am alternat momentele bune cu cele mai puţin reuşite, dar importante sunt cele trei puncte. Ne-am apropiat la două puncte de locurile din partea superioară a clasamentului şi putem avea o iarnă mai liniştită“, a declarat antrenorul principal al echipei din Mangalia, Mugurel Cornăţeanu. Pentru Callatis au evoluat următorii jucători: Neagu - Samson, Răvoiu, Damian, Miron - Bardu, I. Florea, Erdinci Cogali, Cojenel (73 Huzuneanu) - Doicaru (80 Ungureanu), Calagi (68 Kamara).



12