Trei puncte uriaşe pentru Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 26-a: SĂGEATA NĂVODARI - U. CLUJ 1-0

Trei puncte uriaşe pentru Săgeata

Sport 08 Aprilie 2014 / 00:00 700 accesări

Echipa pregătită de Cătălin Anghel a luat o imensă “gură de oxigen” în lupta pentru evitarea retrogradării, reuşind să învingă aseară pe Universitatea Cluj, scor 1-0 (Vezan 81 - pen.), într-un meci disputat pe stadionul “Farul”, în etapa a 26-a a Ligii 1. Miza partidei şi-a spus cuvântul, iar cele două combatante au avut un start de meci mai puţin reuşit. Prima ocazie a apărut în min. 25, dar mingea centrată de Deletic a trecut agonizant prin faţa porţii. Patru minute mai târziu, Guerra a scăpat de marcaj, dar şutul său a fost blocat de portarul Veselovski. Repriza s-a încheiat cu o ratare imensă a lui Fl. Popa, care a luftat la marginea careului mic al oaspeţilor. Săgeata Năvodari a continuat să preseze şi după pauză, iar în min. 53, la o fază confuză în careul clujenilor, mingea a fost trimisă în trei rânduri spre poartă, dar s-a lovit de fiecare dată de fundaşii oaspeţilor. După două şuturi fără vlagă, expediate de Fl. Achim, respectiv Boutadjine, năvodărenii au obţinut o lovitură de pedeapsă acordată uşor de centralul Cătălin Popa şi contestată vehement de clujeni.

PENALTY UŞOR ACORDAT În min. 81, Vezan a centrat în careu, Guerra a reluat cu capul peste poartă, iar arbitrul adiţional a considerat că portarul Veselovski l-a incomodat pe atacantul spaniol şi a semnalizat centralului acest lucru. Acelaşi Vezan şi-a asumat execuţia şi a înscris fără probleme de la punctul cu var. Pe final, oaspeţii au atacat disperaţi, dar Panagopoulos şi-a salvat echipa în primul minut de prelungire, respingând mingea trimisă cu capul de Bucşă. Ultimul fluier a declanşat bucuria în tabăra năvodărenilor, în timp ce clujenii s-au răzbunat pe uşa de la vestiar, pe care au spart-o cu pumnii. „Sunt trei puncte extrem de importante. Ţin să felicit echipa, care s-a mobilizat exemplar. Această victorie sper să ne dea mai multă linişte, să avem continuitate şi să facem puncte, pentru că lupta se va da până la final. Am avut multe momente bune de joc, dar nu este uşor să pregăteşti un joc cu o asemenea tensiune. Şi dacă n-am fi câştigat tot am fi luptat până la capăt”, a spus antrenorul principal al echipei din Năvodari, Cătălin Anghel.

Au evoluat - Săgeata: Panagopoulos - Peteleu, Fl. Popa, L. Munteanu, Lopez - Muzac, Johnson - Achim, V. Dinu (45 Vezan), Deletic (63 I. Iordache) - Guerra (88 Tudose); Universitatea: Veselovski - Ciupe, Ninu, Abrudan, Gercaliu (60 Sauvadet) - Bucşă, Lungu - Boutadjine (86 Takacs), Kovacs (66 Machado), Târnăcop - Lemnaru. Cartonaşe galbene: Deletic, Guerra, Peteleu / Gercaliu, Bucşă, Boutadjine, Veselovsky, Târnăcop. Spectatori: 200.

Înainte de startul partidei s-a ţinut un minut de reculegere în memoria preşedintelui de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, care a decedat săptămâna trecută.



12