Trei români arestaţi de poliţia poloneză, la EURO 2012

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei români arestaţi de poliţia poloneză, la EURO 2012

Sport 20 Iunie 2012 / 00:00 248 accesări

Poliţia poloneză a arestat 515 persoane, între care şi trei români, de la începutul turneului final al Campionatului European de fotbal, pentru infracţiuni legate de competiţia din Polonia şi Ucraina. Potrivit Ministerului Polonez de Interne, dintre cele 515 persoane, 153 sunt din străinătate: 92 ruşi, 16 croaţi, 15 irlandezi, 11 bieloruşi, cinci letoni, trei români, doi spanioli, doi sârbi, doi germani, un indian, un ungur, un australian, un portughez şi un olandez. „Comparativ cu numărul persoanelor care au urmărit meciurile (peste 2,5 milioane pe stadioane şi în zonele amenajate pentru suporteri), numărul arestaţilor ca urmare a unor incidente este foarte mic. Au fost în total 515 arestări. Poliţia era pregătită pentru un număr mult mai mare”, a afirmat ministrul de Interne, Jacek Cichocki. Cea mai spectaculoasă cifră în ceea ce priveşte arestările s-a înregistrat pe 12 iunie, la Varşovia, când s-a disputat meciul Polonia - Rusia 1-1. Atunci, poliţia locală a arestat 190 de persoane.

Taguri articol


12