Cel mai puternic turneu de tenis de cîmp din această vară, din România, “Challenger Mamaia 2009”, găzduit de baza sportivă Tenis Club Idu, din staţiunea Mamaia, a programat ieri ultimele meciuri din primul tur, atît la simplu, cît şi la dublu. Astfel, competiţia dotată cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari şi organizată de fostul component al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, cu sprijinul Primăriei Constanţa şi a Consiliului Local Constanţa, va avea în turul secund la simplu trei jucători români. După ce a jucat în două rînduri finala în primele trei ediţii, Adrian Ungur a confirmat că se simte bine la Mamaia, spulberîndu-l pe japonezul Junn Mitsuhashi. “Tot timpul m-am simţit bine aici şi sper să joc cît mai bine. Mă bucur că am păşit cu dreptul, dar trebuie să recunosc că nici adversarul nu mi-a pus mari probleme. Pentru mine era important să cîştig, pentru că veneam după o pauză de şase luni, cauzată de o accidentare”, a spus Ungur, care va juca în turul următor cu Boris Pashanski, favoritul nr. 5. Sîrbul a profitat de abandonul lui Adrian Cruciat, nevoit să se oprească la scorul 3-3, în primul set, din cauza unei întinderi musculare. Şi un român a beneficiat de un abandonat, Andrei Mlendea calificîndu-se în turul secund după ce al şaselea favorit, olandezul Thiemo De Blakke, s-a retras după primul set. Alţi doi români, Alin-Mihai Constantin şi Adrian-Marin Dăncescu, au părăsit turneul încă din primul tur. Ultimul meci al zilei a adus o mare surpriză, favoritul nr. 2 al turneului, italianul Alessio Di Mauro, cedînd fără drept de apel în disputa cu brazilianul Dutra De Silva.
Rezultate turul I, simplu: Joao Souza (Brazilia) - Grzegorz Panfil (Polonia) 7-6, 6-4; Andrei Mlendea (România) - Thiemo De Bakker (Olanda, nr. 6) 6-4, abandon De Bakker; Adrian Ungur (România) - Junn Mitsuhashi (Japonia) 6-0, 6-3; Adrian Cruciat (România) - Boris Pashanski (Serbia, nr. 5) 3-3, abandon Cruciat; Dieter Kindlmann (Germania, nr. 7) - Alin-Mihai Constantin (România) 6-0, 6-3; Artem Smirnov (Ucraina) - Juan Pablo Amado (Argentina) 6-0, 6-2; Andreas Haider-Maurer (Germania) - Adrian-Marin Dăncescu (România) 6-3, 6-2; Rogerio Dutra Da Silva (Brazilia) - Alessio Di Mauro (Italia, nr. 2). 6-2, 6-1.
În urma jocurilor de marţi şi miercuri s-a stabilit programul optimilor de finală, care vor avea loc astăzi, începînd cu ora 14.00: Crugnola - J. Pospisil; Souza - Mlendea; Kavcic - Marrero; Ungur - Pashanski; Reister - Luncanu; Petrazzuolo - Vicente; Kindlmann - Smirnov; Maurer - Dutra De Silva.
Ieri s-au încheiat şi meciurile din turul I la dublu, înregistrîndu-se următoarele rezultate: Crugnola / Di Mauro (Italia) - M. Constantin / Mlendea (România) 6-3, 7-6; Pavlovs (Letonia) / Smirnov (Ucraina) - Dăncescu / Andrii (România) 6-1, 6-2; Petrazzuolo (Italia) / Ungur (România) - Maurer (Austria) / Kindlmann (Germania) 4-6, 6-2, 10-8; Garcia (Chile) / Marrero (Spania) - Dutra da Silva / Souza (Brazilia) 4-6, 6-4, 10-6; Cruciat / Mergea (România) - Castillo (Chile) / Santos (Spania) 6-2, 6-1; Crăciun / Luncanu (România) - Amado (Argentina) / Vicente (Spania) 6-4, 6-7, 10-7; Ioniţă / Moraru (România) - Alvarez (Argentina) / Gradin (Spania) 2-6, 6-4, 10-8; Kapkovic (Slovacia) / Charroin (Franţa) - Kavcic (Slovenia) / J. Pospisil (Cehia) 7-5, 6-2.
În această după-amiază sînt programate şi meciurile din sferturile turneului de dublu, în care vor evolua patru dubluri cu jucători români: Crugnola / Di Mauro (Italia) - Crăciun / Luncanu (România), Pavlovs (Letonia) / Smirnov (Ucraina) - Cruciat / Mergea (România), Petrazzuolo (Italia) / Ungur (România) - Ioniţă / Moraru (România), Kapkovic (Slovacia) / Charroin (Franţa) - Garcia (Chile) / Marrero (Spania).