Trei români, între care un copil de patru ani, care au fost răniţi în urma unui accident rutier produs în Slovenia, vor fi aduşi în ţară de la un spital din localitatea Maribor cu o autospecială SMURD care a plecat de la Timişoara, pacienţii urmând să fie transferaţi la un spital din judeţul Bihor. În noaptea de 8 spre 9 mai, cei trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 4 şi 29 de ani, au fost implicaţi într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de localitatea Maribor din Slovenia. Ei au fost transportaţi la Clinica Universitară din Maribor, în stare gravă şi au fost supuşi mai multor intervenţii chirurgicale. "În prezent, starea lor de sănătate evoluează pozitiv, iar la recomandarea medicilor sloveni aceştia pot fi externaţi, dacă beneficiază de transport cu o ambulanţă dotată în mod adecvat".