Trei secretari de stat la Interne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei secretari de stat la Interne

Justiție 09 Iulie 2010 / 00:00 461 accesări

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Galaţi, că, din cei şase secretari de stat din MAI vor rămâne trei, respectiv Mihai Capră, Gheorghe Emacu şi chestor-şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu. Ministrul a precizat că doi secretari de stat se vor ocupa, ca şi până acum, de administraţie publică, în timp ce Dan Valentin Fătuloiu va deveni “un fel de şef de stat major al ordinii publice”, care să coordoneze celelalte trei arme din subordinea MAI - Poliţia, Jandarmeria şi Poliţia de Frontieră. Ministrul Vasile Blaga a spus că acestea sunt propunerile făcute premierului Emil Boc şi că speră ca ele să fie acceptate. “Sunt oameni cu care am lucrat foarte bine. Cu toţi am lucrat, de fapt, foarte bine, dar cu toţii trebuie să înţelegem măsurile pe care trebuie să le luăm. Practic, rămânem cu trei secretari de stat. Cu restul? Dacă eu nu sunt ministru sau parlamentar, sunt inginer. La Ordine Publică? Cel care răspunde de ordine publică va coordona Poliţia, Frontiera şi Jandarmeria”, a declarat Vasile Blaga. Guvernul a decis ca numărul secretarilor de stat să fie redus la două posturi, singurele exceptate fiind Ministerele de Interne, Externe şi Finanţe, în a căror organigramă vor fi menţinuţi trei secretari de stat.

Taguri articol


12