Trei „sinucigaşi” pe un... pod, Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Aylin Cadîr

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei „sinucigaşi” pe un... pod, Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Aylin Cadîr

Cultură 04 Martie 2009 / 00:00 1675 accesări

Trei oameni, cu propriile lor drame de viaţă, se întîlnesc, întîmplător, pe acelaşi pod, cu acelaşi gînd. Un geniu neînţeles, „copilul secolului“ (Horaţiu Mălălele), un îndrăgostit (George Ivaşcu) şi o actriţă (Aylin Cadîr) îşi analizează viaţa şi se gîndesc că trebuie să pună capăt, pe poduri, acestui cîntec trist care este viaţa - vorba Neînţelesului. Luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, doi mari actori care nu mai au nevoie de nicio prezentare, Horaţiu Mălăele - actor, dar şi regizor al piesei prezentată de Teatrul „Metropolis“ şi George Ivaşcu, alături de tînăra lor colegă - constănţeanca Aylin Cadîr -, ne-au prezentat absurdul existenţei, cu îndemnul implicit „viaţa trebuie trăită”, plecînd de la textul lui Paul Ioachim, „Podul sinucigaşilor“.

Cele trei personaje pe care le interpretează cei trei actori , „Neînţelesul“, „Îndrăgostitul“ şi „Artista“, îşi dau întîlnire cu... moartea pe podul sub care trebuie să treacă acceleratul de Viena - care nu întîrzie niciodată şi care le va aduce eliberarea de propriile suferinţe - însă, constată că nu sînt singuri, prilej de a-şi prezenta, în cheie caricaturală, propriile drame. În cele din urmă, din trei, niciunul nu a prins trenul care ar fi putut să le ofere scăpare la aparentele lor drame. Volubil, dinamic şi uneori agasant şi „plictisitor“, „Îndrăgostitul“ - interpretat cu umor şi expresivitate de către George Ivaşcu, aflat într-o formă de zile mari - logic şi bizar metrolog - atribute pe care i le dă „Actriţa“ - „Sînteţi bizar domnule!“, „Nu, domnişoară, sînt metrolog!“ - trăieşte o iubire neîmpărtăşită. Complexat de statura sa, el are propria definiţie a vieţii: „viaţa este un război între micuţii nenorociţi şi înalţii parveniţi“, motiv pentru care decide că e mai bine să-şi ia adio de la viaţa. Aparent glacială şi inabordabilă, „Artista“, interpretată, luni seară, pentru publicul constănţean, de către Aylin Cadîr, are ieşiri exuberante, menite să îi ilustreze „drama“ care o determină să-şi dea întîlnire cu moartea. Ea a vrut să facă teatru cu „t“ mare, iar nerealizarea o determină să apară pe pod. „Neînţelesul“, interpretat magistral de Horaţiu Mălăele, ultimul sosit pentru a se întîlni cu acceleratul de Viena, este liantul care dă suflet sinistrei triade. Intrarea în scenă a îndrăgitului actor, care, la finalul reprezentaţiei, a mărturisit că se simte „cel mai bine la Constanţa“, a fost primită cu aplauze de către publicul fidel prezent în sala de spectacole a Casei de Cultură. Creator neînţeles, cu respect pentru artă, dar misiogin, „o femeie nu merită niciun căscat“, personajul interpretat de Mălăele este deosebit de sensibil, motiv pentru care încearcă să-şi reprime stările care ar putea să-i reflecte, în faţa celorlalţi, latura sensibilă.

Întîlnire pe poduri

„Asta e povestea noastră. Ne întîlnim mîine… pe poduri“, este replica cu care Horaţiu Mălăele încheie piesa despre acest cîntec trist care este „viaţa“. Pentru tînăra actriţă constănţeancă Aylin Cadîr, prezenţa pe aceeaşi scenă cu doi mari actori, Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, reprezintă un „pas înainte“ pe plan profesional, la care se adaugă şi bucuria de a juca acasă. „E ca şi cum aş fi jucat în faţa unor prieteni. M-am simţit mult mai bine, am fost relaxată“, a precizat artista. Despre „performanţa“ de a-i avea colegi de scenă pe cei doi mari actori, Aylin Cadîr a precizat: „Aş dori oricărei tinere care tocmai iese din facultate să aibă norocul să joace cu astfel de oameni“. Rolul Artistei mai este interpretat şi de Meda Victor, dar şi de Crina Semciuc. Aylin Cadîr a mărturisit că oportunitatea de a juca rolul Actriţei în „Podu’“ are ca punct de plecare un alt spectacol regizat de Horaţiu Mălăele - „Leonce şi Lena“, de Georg Buchner, producţie a Teatrului de Comedie - în care evoluează alături de cele două colege Meda Victor şi Crina Semciuc. Presărată cu umor, piesa „Podu’“ a adus buna dispoziţie în rîndul publicului, care, fără împotrivire, timp de aproximativ o oră şi jumătate, s-a lăsat purtat de acceleratul „Mălăele-Ivaşcu-Cadîr, pe căile umorului. Aplauzele îndelungate pe care cei trei le-au primit la final au confirmat, încă o dată, succesul de care se bucură, la Constanţa, Horaţiu Mălăele şi spectacolele pe care acesta le montează.

Taguri articol


12