Trei specii noi de vieţuitoare descoperite în Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei specii noi de vieţuitoare descoperite în Marea Neagră

Justiție 17 Aprilie 2010 / 00:00 770 accesări

Creveta japoneză, crabul japonez şi crabul nord-american sunt specii exotice care au ajuns aici fiind „pasageri clandestini“ ai navelor comerciale. Cele trei specii noi pentru Marea Neagră au fost descoperite, în scufundările sale, de biologul Dragoş Micu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa. Descoperirile i-au fost recunoscute biologului Dragoş Micu pe plan internaţional. Articolele despre noile specii din Marea Neagră au fost publicate în revistele de specialitate Aquating Invasions (Finlanda) şi Marine Biodiversity Records (Marea Britanie). Este vorba de o specie de crevetă şi două de crabi, care au ajuns în Marea Neagră datorită navelor comerciale ce străbat lumea. Creveta japoneză a fost descoperită întâmplător, în largul coastei româneşti, pe când scufundătorul preleva probe pentru o campanie de mediu. Nu este prima descoperire pe care biologul constănţean o face în adâncurile Mării Negre. În 2008 în cursul unei expediţii de explorare subacvatică a coastei bulgare a Mării Negre, a descoperit recifi de stridii de mari dimensiuni, unici în lume. Vechimea acestora a fost estimată la peste 2.000 de ani.

Taguri articol


12