Trei variante de salarii minime pentru bugetari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legea salarizării unice, încă în (de)zbateri

Trei variante de salarii minime pentru bugetari

Eveniment 28 August 2009 / 00:00 917 accesări

• Sindicatele propun salariu minim în 2010 de 720 de lei, patronatele - 650 de lei, Guvernul - 705 lei

• Zece instituţii bugetare au în grilă salarii minime sub 600 lei

• Educaţia ameninţă cu greva generală

Sindicatele au propus ca salariul minim în 2010 să fie 720 de lei, în 2011 să ajungă la 800 de lei, iar apoi să crească cu o sută de lei pe an, în timp ce patronatele vor ca acesta să fie 650 de lei anul viitor, iar Guvernul propune 705 lei. Preşedintele Confederaţiei “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că a propus Guvernului ca salariul în 2010 să fie 720 de lei, urmînd să crească progresiv pentru a atinge ţinta propusă ca în 2014 raportul dintre salariul minim şi mediu pe economie să fie de 1 la 2. Iniţial, sindicatele ceruseră ca salariul minim pe economie să crească din 2010 la 750 de lei, pentru a fi respectat acordul semnat anul trecut cu Guvernul. Preşedinte UGIR-1903, Cezar Corâci, a spus, ieri, că salariul minim va creşte din 2010, dar nu crede că la 705 lei, ci ar putea ajunge la 650 lei, precizînd că nivelul salariului nu-i poate mulţumi pe bugetari, dar România nu-şi permite să plătească mai mult în situaţie de criză. “Sîntem convinşi că de la anul va creşte salariul minim, nu cred că la 705 lei, cum a spus ministrul de Finanţe, dar la 650 se va putea ajunge, în prezent majoritatea contractelor colective de muncă fiind semnate pe un salariu minim de 650 de lei”, a afirmat Corâci. El a precizat că patronatele sînt mulţumite de proiectul actual al legii unice, considerînd că ierarhizarea indicilor de salarizare este asemănătoare cu cea din ţările europene. Salariul minim brut pe economie, elementul de referinţă luat în calcul în legea de salarizare unitară în sectorul bugetar, va creşte de la 600 lei, în prezent, la 705 lei anul viitor şi va continua tendinţa ascendentă pînă în 2015, termenul de aplicare a legii, cînd ar urma să ajungă la 1.100 lei. Salariul minim brut va urca la 764 lei (în 2011), la 845 lei (în 2012) şi la 934 lei (în 2013), pentru ca în anul 2014 să ajungă la 1.016 lei. În 2015, termen luat în calcul de Guvern pentru finalizarea aplicării legii, salariul minim ar urma să ajungă la 1.100 lei, conform datelor prezentate, marţi, sindicatelor de către reprezentanţii Guvernului. Cele mai mari majorări sînt astfel prevăzute pentru anii 2012 şi 2013, respectiv 10,7% şi 10,5% raportat la anul anterior.

Coeficienţi prea mici de ierarhizare pentru debutanţii din sistemul bugetar

Preşedintele “Cartel Alfa” a atras însă atenţia că există disfuncţionalităţi la nivelul debutanţilor din sistemul bugetar, cei cu studii medii de scurtă durată sau cu studii superioare. “În prezent, debutanţii pleacă de la 1,5 salarii minime pe economie, în forma actuală aceştia plecînd de la coeficientul 2. Noi propunem să fie 3 măcar 1,75 şi în prezent facem simulări pe această valoare, sperăm să ajungem la un compromis”, a declarat Hossu. Bogdan Hossu a spus că vor fi corectate disfuncţionalităţile în structura coeficienţilor, dînd exemplu funcţionarului public din poliţie şi al celui din armată, unde există o similitudine în prezent. Hossu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că sindicatele au înaintat unele modificări la proiectul de lege unică printre care reducerea ecartului de la unu la 15, la unu la 12. Amintim că Guvernul amînă cu două săptămîni asumarea răspunderii pe pachetul de legi, printre care şi cel al salarizării unice în sistemul bugetar, pe 2 septembrie proiectul urmînd să fie înaintat Parlamentului şi să înceapă dezbaterile. Executivul intenţionează să se reunească, sîmbătă, în şedinţă specială, pentru a discuta din nou despre proiectul de lege privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, înainte să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului asupra acestui document, au declarat surse oficiale.

Zece instituţii bugetare au în grilă salarii minime sub 600 lei

Salariul minim acordat în zece instituţii bugetare se află sub nivelul salariului minim stabilit la nivel naţional, de 600 lei. Este vorba de Ministerul Apărării Naţionale, unde salariul minim este de 536 lei. Patru instituţii de stat - respectiv Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - au în grilă un salariu minim de 563 lei. La Ministerul Culturii, salariul minim este de 578 lei, la Ministerul Educaţiei - 590 lei, la Ministerul Turismului - 595 lei. Academia Română şi Ministerul Tineretului şi Sporturilor au salarii minime de 599 lei, se arată în “analiza nivelului maxim şi minim de salarizare pe ordonatori principali de credite”. În schimb, cel mai mare salariu minim se află în grila Avocatului Poporului, de 3.028 lei, însă instituţia are doar şase posturi.

Educaţia, ameninţă cu greva generală

Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste pentru că nu sînt de acord cu cele zece zile de concediu fără plată, măsură propusă de Ministerul de Finanţe, spunînd că acest lucru nu se poate aplica în învăţămînt. Prim vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, ieri, al finalul întîlnirii de la Ministerul Muncii, că sindicatele din Educaţie nu pot accepta cele zece zile de concediu fără plată în septembrie - octombrie - noiembrie, deoarece părinţii nu-şi pot ţine copiii acasă în acest timp. Hancescu a adăugat că nici reducerea timpului de lucru nu poate fi acceptată de sindicalişti pentru că nici această măsură nu poate fi aplicată în învăţămînt.



12