Deşi atât campionatul de handbal masculin, cât şi cele de volei feminin şi masculin sunt întrerupte în această perioadă, pauza pare să o avantajeze pe CS Tomis cel mai mult dintre formaţiile constănţene. Pe lângă faptul că întreruperea Ligii Naţionale de handbal feminin a favorizat acomodarea jucătoarelor cu noua conducere tehnică, handbalistele constănţene vor beneficia în această perioadă şi de cele mai multe zile libere cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Elevele lui Ion Crăciun şi Victor Dăbuleanu au susţinut vineri ultimul antrenament din această săptămână, urmând să revină la pregătiri marţi dimineaţă. „Ne avantajează această pauză din campionat. Am profitat de faptul că Liga Naţională este întreruptă şi pentru a pune la punct mai multe lucruri la echipă. În primul rând, fetele s-au putut acomoda mai bine cu mine, iar eu cu ele. Din păcate, nu am putut beneficia şi de aportul jucătoarelor convocate la echipele naţionale, iar în această săptămână veştile proaste s-au ţinut de noi”, a declarat antrenorul Tomisului, Ion Crăciun, care a susţinut că decesul tatălui Alexandrei Iovănescu a afectat întreaga echipă: „Toată echipa şi-a dorit să fie alături de ea. Este o jucătoare foarte importantă pentru noi şi vom fi alături de ea în această perioadă pentru a trece peste acest moment greu din viaţa ei. Toate fetele au fost marcate de ceea ce s-a întâmplat, mai ales cele care sunt foarte apropiate de ea”. Aceasta nu a fost însă singura veste proastă pentru formaţia constănţeană din această săptămână. După ce a fost afectată de o serie de accidentări, CS Tomis nu va beneficia în perioada următoare nici de serviciile Dianei Druţu, care, aflată la reunirea lotului B al României, a suferit o criză renală şi este internată în spital, la Buzău. Celelalte sportive accidentate sunt Mihaela Pîrîianu, Mihaela Seifer şi Alina Şorodoc, în timp ce Cristina Zamfir este şi ea convocată la lotul B al României, iar Andreea Dincu şi Mihaela Petrescu sunt prezente la lotul de tineret.