Tren de mare viteză pe ruta Viena - Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect finalizat în acest an

Tren de mare viteză pe ruta Viena - Constanţa

Social 20 Ianuarie 2014 / 00:00 1812 accesări

Ministerul Transporturilor şi partenerii chinezi ar putea finaliza în acest an proiectul tronsonului românesc al trenului de mare viteză Viena - Budapesta - Bucureşti - Constanţa, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la Antena 3. „Discutăm împreună cu partenerii chinezi despre trenul de mare viteză Viena - Budapesta - Bucureşti - Constanţa. De la frontieră până la Constanţa putem face acest tronson şi fără fonduri europene. Anul acesta sperăm să finalizăm cel puţin proiectul prin care să putem începe realizarea construcţiei efective a liniei”, a afirmat ministrul. Potrivit acesteia, autorităţile şi-au propus ca, în anul 2020, trenul de mare viteză să poată circula cu 200 de kilometri la oră. „Până la finalul perioadei 2014-2020 ne dorim ca în România să avem trenuri de mare viteză, trenurile de marfă să poată circula cu 120 de kilometri pe oră, cele de pasageri cu 160 de kilometri pe oră, iar trenul de mare viteză de la graniţă la Constanţa să circule cu 200 de kilometri pe oră”, a mai spus Mănescu. Ea a afirmat că, în anii trecuţi, autorităţile au pus accentul mai mult pe transportul rutier, în detrimentul celui feroviar, iar în prezent, unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Transportulrilor este să transfere cât mai mult atât transporturile de marfă, cât şi cele de pasageri de pe rutele rutiere pe cele feroviare, care ar trebui să fie mai ieftine. La finele lunii noiembrie, premierul Victor Ponta a declarat că în urma Forumului de Afaceri China - Europa de Sud-Est, care a avut loc la Bucureşti, partea chineză a venit cu propunerea de a-şi promova noua tehnologie în materie de trenuri de mare viteză şi a precizat că, pentru început, va exista un prim proiect-pilot cifrat la 500 de milioane de euro.



12