22 Decembrie 2024, 18:06
Pasagerii unui tren care efectua o cursă spre Dublin au fost evacuaţi, marţi, după ce a izbucnit un incendiu la instalaţia electrică, relatează ”Irish Times”. Trenul efectua o cursă între localitatea Drogheda, aflată la 56 kilometri nord de Dublin, şi capitală. Incendiul a izbucnit în cursul dimineţii, pasagerii fiind evacuaţi în staţia Clongriffin din nordul Dublinului. Niciun pasager nu a fost rănit. Cauza incendiului este neclară. Operatorul feroviar irlandez a anunţat pe Twitter că se vor înregistra întârzieri în traficul feroviar, pe fondul incidentului de dimineaţă.