Trenurile circulă din nou pe ruta Târgovişte - Pietroşiţa!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trenurile circulă din nou pe ruta Târgovişte - Pietroşiţa!

Social 24 Septembrie 2018 / 14:00 946 accesări

CFR SA a finalizat lucrările de consolidare a terasamentului şi de stabilizare a apărării de mal între staţiile Fieni şi Pietroşiţa, ceea ce permite reluarea circulaţiei pe ruta directă Târgovişte - Pietroşiţa.

Lucrările de proiectare şi execuţie necesare redeschiderii liniei în condiţii de siguranţă au fost realizate de asocierea SC ISPCF SA/SC GDO MOV IMPEX, în baza unui contract în valoare de 1,7 milioane lei, sursa de finanţare fiind asigurată din fondurile proprii ale companiei.

Serviciul public de transport feroviar de călători din nordul judeţului Dâmboviţa va fi asigurat pe ruta directă Târgovişte - Pietroşiţa de cele 8 trenuri ale operatorului naţional CFR Călători, începând de marţi 25 septembrie 2018 şi de cele două trenuri ale operatorului privat Transferoviar Călători, din data de 30 septembrie 2018.

Pentru informații actualizate, călătorii care circulă cu trenurile operatorului naţional de transport feroviar sunt rugați să consulte pagina de internet a CFR Călători sau să solicite informaţii la numerele de telefon 021/9521.

De asemenea, călătorii care folosesc serviciul public de transport feroviar al operatorului privat sunt rugați să consulte pagina de internet a Transferoviar Călători sau să solicite informaţii actualizate de la personalul de tren.

Linia CF Fieni - Petroşiţa a fost închisă în luna martie, din cauza surpării taluzului şi erodării malului drept al râului Ialomiţa pe o porţine de 150 m, fenomen cauzat de ploile abundente și de creşterea debitelor râului, care au afectat zona feroviară pe intervalul Fieni - Pietroşiţa.

Foto: CFR Infrastructura



12