Piraţii capturaţi de forţele armate ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) ar putea fi judecaţi de un Tribunal Internaţional. Potrivit declaraţiilor liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, reprezentanţii Consiliului de Securitate au solicitat înfiinţarea unui Tribunal internaţional pentru judecarea piraţilor sau a celor suspectaţi de desfăşurarea de activităţi de piraterie. „În acest moment, piraţii somalezi prinşi de forţele militare aliate sunt trimişi în Kenya pentru a fi judecaţi, pentru că în Somalia nu există Guvern, prin urmare nu există nici alte instituţii”, a declarat Adrian Mihălcioiu. El a adăugat că, în prezent, în închisorile keniene sunt închişi peste o sută de piraţi somalezi. Potrivit datelor SLN, în primul trimestru al anului, au fost atacate de piraţi 67 de nave, faţă de 102 nave câte au fost atacate în aceeaşi perioadă a anului 2009. Liderul SLN consideră că unul dintre motivele pentru care numărul navelor atacate a scăzut îl constituie paza mai strictă asigurată de navele care păzesc culoarul de siguranţă din dreptul coastelor Somaliei. În ciuda pazei, din cele 67 de nave atacate, piraţii somalezi au reuşit să captureze 11 nave, cu 194 de navigatori la bord, printre aceştia aflându-se şi cinci români (din care patru constănţeni). Din cei 194 de navigatori, 12 au fost răniţi de focurile de armă trase de piraţi asupra navelor. În urma acţiunilor forţelor militare din zonă, mai mulţi piraţi au fost capturaţi şi predaţi autorităţilor keniene. „Nu avem un număr total al acestora, fiindu-ne aduse la cunoştinţă doar câteva dintre acţiunile forţelor armate. Din datele pe care le avem, au fost capturaţi 17 piraţi (dintre care şase după ce au încercat să atace o fregată franceză pe care au confundat-o cu o navă comercială) şi 13 suspecţi de piraterie”, a declarat Adrian Mihălcioiu.
SOARTĂ NECUNOSCUTĂ. Din cauza lipsei de comunicare din partea autorităţilor române, familiile marinarilor sunt îngrijorate şi aşteaptă cu nerăbdare un semn de viaţă din partea lor. Reamintim că doi navigatori constănţeni sunt prizonieri pe nava „St. James Park”, care transporta substanţe chimice din Spania către Thailanda şi a fost deturnată în 28 decembrie 2009. Alţi doi navigatori constănţeni sunt la bordul navei „Asian Glory”, care transporta maşini din Singapore către Portul Jeddah din Arabia Saudită şi a fost deturnată în seara de 1 ianuarie, la peste 600 de mile maritime de coastele Somaliei, în afara zonei de acţiune a forţei navale europene din zonă. Ambele nave aparţin firmei britanice „Zodiac”. Un al cincilea navigator român se află la bordul navei „MV RIM”, sub pavilion nord-coreean, care a fost capturată de piraţi, în Golful Aden, în 2 februarie. Potrivit agenţiei de ştiri Sofia News Agency, negocierile pentru eliberarea vasului „St James Park” au fost suspendate piraţii nereuşind să se înţeleagă cu armatorul asupra recompensei. Marinarii aflaţi la bordul vasului St James Park se află la capătul puterilor la aproape cinci luni după ce au fost capturaţi, în condiţiile în care sunt nevoiţi să mănânce orez şi făină stricate, care le sunt aduse de piraţi. De asemenea, ei trebuie să pescuiască în ocean pentru a supravieţui. Piraţii au cerut o recompensă de 3 milioane de dolari pentru „St James Park” şi 15 milioane de dolari pentru „Asian Glory”.