Magistrații Tribunalului București au admis astăzi cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Potrivit deciziei tribunalului, noua formațiune rezultată în urma fuziunii, Partidul Național Liberal, va fi înregistrată în registrul special și se dispune radierea din acest registru a celor două partide care au fuzionat, PNL și PDL. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare. Reprezentanții PDL și PNL au aprobat pe 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire și statutul noului partid iar pe 5 august au depus documentele la Tribunalul București. Protocolul prevede că numele noului partid va fi Partidul Național Liberal, cu denumirea prescurtată PNL, alegerile interne urmând să se desfășoare pe baza statutului noii formațiuni începând cu 1 ianuarie 2017. Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele, sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțuri rotunjite, acesta fiind și semnul electoral al noului partid.