TERMEN DOAR PENTRU UNII Unele legi sunt făcute să fie respectate doar de către anumite persoane, iar pentru altele sunt necesare doar… excepţii de la regulă. Îmboldiţi de-o inspiraţie clocotitoare, pedeliştii şi-au amintit după aproape patru luni de la Congresul partidului că noul statut modificat nu a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Viorel Rînghilescu, care se intitulează preşedintele fondator al Partidului Democrat, a cerut în instanţă radierea PDL din Registrul Partidelor politice, deoarece nu a depus la Tribunalul bucureştean în termenul legal modificările efectuate Statutului partidului la Convenţia Naţională din 14 mai 2011. Potrivit Legii partidelor politice, orice modificare a Statutului şi programului unui partid se comunică Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile. Legea mai prevede ca, în cazul în care aceste modificări nu au fost depuse la timp sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului, Ministerul Public va cere Tribunalului încetarea activităţii partidului respectiv şi radierea din Registrul Partidelor politice.
LEGE ÎNCĂLCATĂ SAU DOAR O RECOMANDARE IGNORATĂ? Premierul Boc a dat asigurări, la începutul lunii septembrie, că nu este nicio problemă că modificările la statutul PDL au fost depuse la tribunal mai târziu, spunând că termenul de 30 de zile este unul de recomandare, şi a subliniat că partidul funcţionează conform legii şi Constituţiei!?! Adică legea poate fi interpretată după cum vrea muşchiul unora. Vineri, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis acţiunea prin care PDL solicita modificarea mai multor aspecte din Statutul partidului. Astfel, instanţa a luat act de modificările cerute de această formaţiune politică. Decizia poate fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare.