Procesul dintre Adrian Mutu şi fostul său club, Chelsea Londra, şi-a consumat, ieri, un nou şi posibil ultim episod. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a analizat apelul depus de internaţionalul român faţă de decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA de pe 7 mai 2008, decizie prin care Mutu trebuia să achite clubului londonez suma de 17.173.990 euro. Din păcate pentru Adrian Mutu, decizia finală din acest proces nu este deloc de partea sa, TAS respingînd apelul şi păstrînd sentinţa dată de DRC pe 7 mai 2008. “Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins, vineri, apelul depus de jucătorul român Adrian Mutu faţă de decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor din cadrul FIFA, pe data de 7 mai 2008, în urma căreia a fost condamnat la plata sumei de 17.173.990 de euro fostului său club, Chelsea FC, pentru nerespectarea contractului“, se arată în comunicatul TAS. Suma pe care Adi Mutu va trebui să o achite este cu mult peste posibilităţile financiare ale jucătorului de la Fiorentina, averea acestuia fiind estimată în acest moment la aproximativ 10 milioane euro. În urma contractului cu formaţia italiană, Mutu va cîştiga 2.2 milioane euro pînă în 2012. Avocaţii internaţionalului român spun însă că vor continua să atace această decizie a TAS. “În acest moment analizăm sentinţa TAS. În mod sigur, nu ne vom opri aici, vom face apel la Tribunalul Federal din Elveţia. Este o poveste care durează de patru ani. Lăsînd la o parte faptul că este vorba de un test pozitiv, Chelsea a reziliat unilateral contractul cu Mutu. Ulterior, englezii au solicitat despăgubiri, deşi ei au fost cei care l-au concediat pe Adrian. Dacă ar mai fi aşteptat, ar fi regăsit un jucător într-o formă mult mai bună decît înainte. Am vorbit cu Adrian, de patru ani trăieşte cu această problemă. Este liniştit în măsura în care poate fi de liniştită o persoană care a primit o lovitură de un asemenea gen“, a precizat avocatul lui Adi Mutu, Paollo Rodella. Decizia TAS a fost comentată în diferite moduri de oamenii de fotbal din România. “Îmi pare rău de ce i se întîmplă lui Mutu. Nu am ce să-i fac. Nu se ajungea niciodată aici dacă el rămînea alături de mine şi de Gică Popescu. Să nu uite că datorită nouă a avut doar şapte luni de suspendare. Dar a fost decizia lui şi uitaţi unde a ajuns acum“, a punctat agentul FIFA, Victor Becali. “Nu mi se pare corectă decizia TAS în cazul lui Adrian Mutu, dar dacă tot l-au pedepsit ar fi trebuit să-i reţină doar banii pe care i-a cîştigat în perioada în care a jucat pentru Chelsea. Cred că aici este vorba de o revanşă a lui Chelsea faţă de Adrian. Ne priveşte indirect acest caz, iar în aceste zile o să am o discuţie cu Adrian despre acest subiect“, a afirmat selecţionerul Răzvan Lucescu. Clubul Chelsea Londra l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Adrian Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.