Un eveniment muzical special în cinstea legendarului grup britanic Led Zeppelin va avea loc la Constanţa, săptămâna viitoare. Clubul Doors va găzdui un super-concert „Tribute Led Zeppelin”, programat pe 22 martie, de la ora 21.00, în cadrul căruia vor fi invitaţi speciali Mike Godoroja & Blue Spirit. Conform managerului clubului, Cătălin Georgescu, biletele au fost deja puse în vânzare la sediul localului, de la începutul acestei săptămâni, la preţul de 20 de lei.
Trupa de blues, jazz şi rock Mike Godoroja & Blue Spirit a fost înfiinţată în anul 1997, de către Mihai Vasile Godoroja, realizator radio-TV şi producător muzical. Formaţia are în discografie patru albume: „Susie Q”, „Cei mai frumoşi ani”, „Spirittisme” şi „Capra vecinului”, precum şi două ediţii discografice de prestigiu, în colaborare cu „Romanian Tribute to Jimi Hendrix” din 2006, respectiv cu trupa Iris, pe albumul intitulat „Cei ce vor fi”, din 2007.
Mike Godoroja & Blue Spirit a reunit, de-a lungul timpului, numeroşi muzicieni de calibru, dintre care îi amintim pe bateriştii Ştefan Moisa, Vali Vătuiu, chitariştii Manuel Savu, Eugen Mihăescu, Adi Manolovici, respectiv basiştii Valentin Badea şi Cătălin Răzvan.
Constănţenii au acum ocazia să urmărească îndrăgitul grup în cadrul unui eveniment inedit, unul dintre numeroasele concerte de tip „Tribute” din care Mike Godoroja & Blue Spirit au realizat o adevărată tradiţie.