“Tricolorii” s-au mutat la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Tricolorii” s-au mutat la Paris

Sport 04 Septembrie 2009 / 00:00 378 accesări

Naţionala României a ajuns ieri la Paris, unde elevii lui Răzvan Lucescu vor da piept sîmbătă, de la ora 22.00, pe stadionul “Stade de France”, cu reprezentativa Franţei, într-un meci contînd pentru Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010. În avionul care i-a dus pe “tricolori” în capitala Franţei s-a urcat şi Adrian Mutu, chiar dacă “decarul” Fiorentinei este accidentat şi nu va juca sîmbătă. În ciuda absenţei acestuia, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat că speră într-un rezultat pozitiv. “Din păcate, Mutu nu a reuşit să se refacă şi nu va fi apt pentru aceste două meciuri. Însă în ultimele două partide am arătat că ne descurcăm destul de bine şi fără el. Sper să facem la fel şi în meciul următor”, a spus Lupescu. Selecţionerul Răzvan Lucescu a avut mari emoţii din cauza unui uşoare accidentări suferite de Răzvan Raţ, care a fost călcat de Mirel Rădoi în timpul antrenamentului de ieri dimineaţă. Fundaşul stînga a efectuat o radiografie, în urma căreia medicii au stabilit că este vorba doar de o contuzie, iar Raţ va fi apt de joc sîmbătă. “Atît timp cît mai avem şanse de calificare trebuie să credem în ele, chiar dacă acestea sînt doar pe hîrtie. Trebuie să facem acest vis să devină realitate. Totul depinde de noi. Cred că Franţa ne-a respectat şi ne respectă şi acum, dar în mintea lor cred că ar vrea să ne dea şi şapte goluri. Însă ar trebui să şi poată, pentru că nici noi nu mergem acolo să ne predăm, nu vom fi victime. Mergem la victorie. Trebuie să profităm de şansele care se vor ivi, să ne apărăm cît mai bine”, a spus Raţ. Delegaţia “tricoloră” a ajuns în cursul după-amiezii la Paris, cazîndu-se la Hotelul “Renaissance La Defense” din capitala Franţei. Astăzi, de la ora 18.30, elevii lui Răzvan Lucescu vor efectua antrenamentul oficial pe arena “Stade de France”.

Arbitri englezi pentru meciul cu Austria

FIFA a luat decizia de a schimba delegaţia de arbitri de la partida România - Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, programată miercuri, 9 septembrie, de la ora 20.45, pe stadionul “Steaua”, după ce rusul Iuri Baskakov, care fusese delegat iniţial, s-a accidentat. În locul arbitrilor ruşi va oficia o brigadă din Anglia, alcătuită din Martin Atkinson (38 de ani, arbitru FIFA din 2006), Philip Richard Anthony Sharp (asistent, 45 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 1997), David Richardson (asistent, 34 de ani, arbitru FIFA din 2007) şi Andre Marriner (arbitru de rezervă, 38 de ani, arbitru FIFA din 2005). În schimb, oficialii FIFA au rămas neschimbaţi: Kaj Ostergaard (Danemarca) va fi evaluator al arbitrajului, în timp ce suedezul Gerhard Sager va îndeplini funcţia de Comisar FIFA.



12