Intrată în calculele calificării după startul bun în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2014, naţionala României susţine mâine primul test important din Grupa D, întâlnind în deplasare una dintre contracandidatele la locul secund, Turcia, de la ora 20.30, pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul. Spre mulţumirea selecţionerului Victor Piţurcă, jucătorii care s-au prezentat la lot cu probleme medicale, Chiricheş şi Tamaş, s-au antrenat normal în ultimele două zile şi au şanse mari să-şi găsească locul în formula de start. În plus, tricolorii au mai scăpat de presiunea rezultatului de la Istanbul, după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că obiectivul pentru actualul preliminarii rămâne reconstrucţia echipei naţionale.
„Obiectivul este acela de a forma o echipă competitivă şi a ataca calificarea la Euro 2016. Dar acum suntem implicaţi şi în această campanie. Cu un punct cu Turcia nu e rău. Îi băgăm sub noi. Dacă vom obţine 22 de puncte în această campanie putem ajunge pe locul 2. De la 22 de puncte în sus te baţi la şefia grupei. Pentru mine, din următoarele două partide, obiectivul este acela de a obţine un punct. Şi mă refer la meciul cu Turcia. Apoi, cu Olanda mai vedem”, a spus Mircea Sandu. Delegaţia tricoloră a plecat ieri la Istanbul, urmând ca în această dimineaţă să susţină antrenamentul oficial pe stadionul Şukru Saracoglu.
TURCII SE TEM. Conştienţi de importanţa partidei, turcii au anunţat că merg la victorie, însă antrenorul Abdullah Avci a mărturisit că se aşteaptă la un meci dificil. „Este un meci foarte important pentru noi, mai ales că România este liderul grupei, cu maximum de puncte după două meciuri. Este o echipă tânără, dar de calitate, cu o defensivă foarte bună şi cu calităţi fizice, disciplinată tactic, compactă, care încearcă să fie cât mai eficientă. Ne aşteaptă o întâlnire foarte dificilă, dar avem forţa să câştigăm şi vom da totul pentru asta. Trebuie să arătăm ca o adevărată echipă şi să avem entuziasm”, a spus Avci. „Pentru noi urmează două meciuri importante. Vrem să câştigăm meciul cu România şi astfel să plecăm încrezători în Ungaria. Rezultatul se poate schimba în funcţie de condiţiile terenului de joc şi de situaţia fotbaliştilor, dar naţionala Turciei întotdeauna intră pe teren pentru victorie”, a adăugat portarul Volkan Demirel.
Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă din Anglia, condusă de la centru de Howard Webb, care va fi ajutat de asistenţii Michael Mullarkey şi Darren Cann, arbitru de rezervă fiind desemnat Andre Marriner.