La capătul unei campanii cu evoluţii oscilante, naţionala de fotbal a României joacă în această seară, de la ora 21.00 (în direct la Antena 1), ultimul meci din cadrul Grupei D a preliminariilor Campionatului Mondial din 2014, întâlnind, pe Arena Naţională din Bucureşti, reprezentativa Estoniei. Tricolorii sunt mari favoriţi la victorie, dar, pentru a-şi îndeplini obiectivul, prezenţa în barajul de calificare la turneul final din Brazilia, au nevoie de un joc al rezultatelor favorabil. Mai exact, Olanda nu trebuie să piardă în duelul cu Turcia de la Istanbul, iar în caz contrar, elevii lui Victor Piţurcă au nevoie de un succes la o diferenţă de cel puţin cinci goluri pentru a depăşi Turcia la golaveraj, dacă cele două naţionale încheie la egalitate de puncte.
„Noi avem acum doar varianta victoriei şi aşa am şi pregătit jocul. Sper să reuşim şi să câştigăm de-o manieră în care să nu avem emoţii. Dacă vor fi şi goluri multe, va fi foarte bine. Important este să câştigăm noi şi apoi rămâne să vedem ce se întâmplă în Turcia. Dacă turcii vor câştiga, atunci merită locul secund în grupă, pentru că noi n-am reuşit acest lucru. Eu n-aş vrea totuşi să se anunţe scorul de la meciul din Turcia pe stadion până la final. Sunt emoţii, normal, este şi o presiune formidabilă, indiferent dacă încerci să nu te gândeşti la această situţie. Până la urmă, este o muncă de doi ani şi jumătate şi ar fi bine să se concretizeze cu o calificare la baraj”, a declarat Piţurcă.
„După meci, sperăm să ne bucurăm împreună. Nu cred că se va pune problema ca olandezii să aibă milă de turci, pentru că sunt jucători profesionişti. Este o şansă unică pentru noi în viaţă şi sperăm să ajungem la turneul final”, a adăugat mijlocaşul Alexandru Maxim.
„Cel mai important este să ne vedem de jocul nostru, să câştigăm şi să nu ne gândim la ce se va întâmpla în Turcia. Estonia este o echipă de la care te poţi aştepta la orice şi care poate prinde o zi bună, aşa cum s-a întâmplat în meciul cu Olanda. Aş vrea să fie cât mai mulţi fani în tribune, avem nevoie de un suport cât mai mare”, a completat căpitanul tricolorilor, Răzvan Raţ, care va prelua banderola de la Chiricheş, suspendat pentru întâlnirea din această seară.
Formaţia probabilă de start a României: Tătăruşanu - Măţel, D. Goian, V. Găman, Raţ (cpt.) - C. Lazăr, Bourceanu - Al. Maxim, B. Stancu, Cr. Tănase - Marica.
Clasamentul Grupei D: 1. OLANDA 25p (calificată la turneul final), 2. Turcia 16p (golaveraj: 16-7), 3. ROMÂNIA 16p (17-12), 4. Ungaria 14p, 5. Estonia 7p, 6. Andorra 0p. Tot în această seară se joacă Turcia - Olanda (Dolce Sport 2) şi Ungaria - Andorra, ambele de la ora 21.00.