Echipa naţională de fotbal a României a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru “dubla” cu reprezentativa Greciei, din cadrul barajului de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din 2014, din Brazilia. După trei zile de pregătire la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, tricolorii pleacă azi spre Atena, pentru manşa tur, programată vineri, 15 noiembrie, de la ora 21.45 (în direct la România TV), pe stadionul “Giorgios Karaiskakis” din Pireu, returul urmând să se dispute patru zile mai târziu, marţi, 19 noiembrie, de la ora 21.00 (în direct la Antena 1), pe “Arena Naţională” din Bucureşti.
În ciuda absenţelor de marcă ale portarului Ciprian Tătăruşanu şi fundaşului Vlad Chiricheş, elevii selecţionerului Victor Piţurcă sunt optimişti şi au anunţat că speră să meargă la întrecerea găzduită anul viitor de Brazilia. „Ar fi bine ca grecii să ne ia de sus. Ar fi un avantaj pentru noi. Ştim ce joacă, ştim că sunt o echipă ambiţioasă şi că joacă de mult timp împreună. Joacă destul de mult defensiv şi se agaţă de orice minge. Se poate spune că este meciul carierei pentru majoritatea dintre noi. Suntem câţiva care am fost şi la Campionatul European, dar Campionatul Mondial este cotat mai bine. Nu este o performanţă calificarea la baraj, dar este un lucru bun, pentru că mulţi nu credeau că se va putea ajunge aici. Deci trebuie să ne mulţumim şi cu lucrul ăsta. Iar dacă suntem aici, trebuie să dăm mai mult de sută la sută pentru a ne califica”, a spus mijlocaşul Răzvan Cociş. „Grecia este o echipă foarte puternică, primeşte greu gol, dar important este să ne facem noi jocul şi cu siguranţă va ieşi ce ne dorim toţi. Ne dorim foarte mult să ajungem la un turneu final de Campionat Mondial şi vom da tot ce avem mai bun pentru a realiza acest obiectiv”, a adăugat fundaşul Alexandru Măşel, singurul constănţean din lotul convocat de Victor Piţurcă. Selecţionerul este mai precaut, dar a declarat că ştie deja felul în care vor aborda grecii partida de vineri. „Ne gândim tot timpul de ce manieră vor juca grecii, însă ei au un joc specific al lor, din care cu greu mai pot ieşi. Eu cred că vor juca de aceeaşi manieră în care au făcut-o în ultimii doi ani. Este mai greu să vină cu altceva în plus. Şi motivaţia lor va fi formidabilă, dar grecii aşa sunt ei, ca popor”, a explicat Piţurcă.
Publicaţia belgiană „La Derniere Heure“ a prezentat, ieri, dubla dintre România şi Grecia, pe care o consideră confruntarea cea mai lâncedă din baraj, subliniind că echipa elenă este clar favorită şi că, în cazul unei necalificări a tricolorilor, fanilor fotbalului le-ar putea lipsi Alexandru Maxim. În cazul în care Grecia nu se califică la turneul final, autorul articolului apreciază că fanilor le va lipsi cel mai mult Panagiotis Kone, care „înscrie din reluări acrobatice, ceea ce i-a adus şi o nominalizare pentru Premiul Puskas”.