Tricolorii pregătesc amicalul cu Slovenia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tricolorii pregătesc amicalul cu Slovenia

Sport 13 August 2012 / 00:00 419 accesări

Naţionala de fotbal a României s-a reunit, ieri, la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia, în vederea meciului amical cu reprezentativa Sloveniei, programat miercuri, 15 august, de la ora 21.45, pe stadionul “Stozice” din Ljubljana. Selecţionerul Victor Piţurcă a convocat 23 de jucători - portari: Lobonţ (AS Roma), S. Lung jr. (Astra Giurgiu), Tătăruşanu (Steaua Bucureşti); fundaşi: Papp (Chievo Verona), Luchin şi D. Grigore (ambii Dinamo Bucureşti), Tamaş (West Bromwich Albion), V. Găman (Astra Giurgiu), Chiricheş şi Latovlevici (ambii Steaua Bucureşti), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk); mijlocaşi: Torje (Granada), M. Roman (Rapid Bucureşti), Bourceanu, Gardoş şi Cr. Tănase (toţi Steaua Bucureşti), Cociş (FC Rostov), C. Lazăr (PAOK Salonic), Al. Maxim (Pandurii Tg. Jiu); atacanţi: B. Stancu (Orduspor), M. Niculae (FC Vaslui), Marica (Schalke ’04 Gelsenkirchen), Grozav (Petrolul Ploieşti).

„Este ultimul test înaintea deschiderii sezonului oficial. Un meci cu un adversar pe calapodul Estoniei. Sper să tragem anumite concluzii pentru meciul cu Estonia, care este extrem de important. S-ar putea ca jucătorii pe care îi folosesc acum să se regăsească în teren la meciul cu Estonia. Din păcate, nu toţi jucătorii sunt în formă maximă la echipele de club, dar trebuie să ne adaptăm rapid”, a spus Piţurcă. Tricolorii au susţinut ieri un prim antrenament la Bucureşti, urmând ca în această după-amiază să plece spre Ljubljana.



12