Naționala de fotbal sub 17 ani a României continuă pregătirile înaintea Turului de Elită, programat în perioada 21-26 martie, la Birmingham (Anglia), unde alături de tricolori vor mai participa reprezentativele Sloveniei, Norvegiei și Angliei. La Turneul final din Bulgaria (6-22 mai) se vor califica prima echipă din fiecare grupă și cele mai bune șapte formații de pe locul secund. Până atunci, micii tricolori vor întâlni, astăzi și vineri, în deplasare, în două partide de verificare, naționala Scoției. „Sunt două partide în care ne dorim evoluții cât mai bune, care să ne ofere un moral bun și să ne ajute cât mai mult înaintea Turului de Elită”, a precizat mijlocașul Andrei Ciobanu. Delegația tricolorilor, condusă de Aurel Țicleanu (n.r. - managerul departamentului de scouting din cadrul FRF), a plecat ieri la Glasgow, meciurile urmând să aibă loc astăzi, de la ora 21.00, respectiv vineri, de la ora 17.00, ambele pe stadionul din Ayr. Selecționerul Bogdan Vintilă a convocat petnru aceste partide 20 de jucători, printre aceștia aflându-se opt componenți ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, dar și doi “stranieri”, Răzvan Oaidă și Nicolae Cârnaț (fost la Academia Hagi), ambii de la Wolverhampton. Lipsește, surprinzător, atacantul Florinel Coman (Academia Hagi), golgheterul naționalei U17!
Iată și lotul pentru aceste jocuri amicale - portari: Bogdan Hodoroabă (LPS Bihor), Ionuț Poiană (Steaua București) și Cătălin Suciu (Unirea Alba Iulia); fundași: Mihai Dobre (Viitorul „Mihai Georgescu”), Tiberiu Căpușă, Andrei Vlădescu și Virgil Ghiță (Academia Hagi), Vlad Gîsă (Dinamo București); mijlocași: Kilyen Szabolcs, Andrei Ciobanu și Carlo Casap (Academia Hagi), Ionuț Tănase (UTA), Tony Kanaloș (LPS Satu Mare), Răzvan Oaidă (Wolverhampton); atacanți: Vlad Mihalcea (FC Brașov), Ianis Hagi și Roberto Grecu (Academia Hagi), Adrian Petre (UTA), Sergiu Jurj (CS U. Craiova) și Nicolae Cârnaț (Wolverhampton). De menționat că, înaintea plecării spre Glasgow, România U17 a disputat o partidă de verificare împotriva echipei secunde de la FC Voluntari, ilfovenii impunându-se cu 3-2, după ce la un moment dat au condus cu 3-0!