Trimişi în judecată pentru sechestrarea a două surori octogenare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trimişi în judecată pentru sechestrarea a două surori octogenare

Eveniment 05 Noiembrie 2008 / 00:00 711 accesări

Parchetul de pe lîngă Tribunalul Constanţa i-a trimis, ieri, în judecată, în stare de arest preventiv, pe Costache Stoiciu, de 42 ani, şi Lucica Mihai, de 35 ani, ambii din Constanţa, pentru lipsire de libertate şi înşelăciune. Conform actului de inculpare, cei doi au pus la cale şi în aplicare un plan de a le escroca pe surorile Stela şi Paula Minea, două femei în vîrstă de 85 de ani, respectiv 80 ani. Ancheta a scos la iveală că, în luna septembrie 2008, Stoiciu şi Mihai le-au luat cu forţa din casa lor din Cernavodă pe surorile Minea şi le-au sechestrat într-o locuinţă din Palazu Mare, unde, sub ameninţare, au fost obligate să semneze o procură prin care îl împuterniceau pe Stoiciu să le vîndă un apartament din Constanţa şi o alta pentru ridicarea pensiilor în favoarea Lucicăi Mihai. De asemenea, ajutaţi de acelaşi notar, concubinii le-au forţat pe surorile Minea să scrie un testament prin care toate bunurile îi rămîneau lui Stoiciu. Vecinii surorilor Minea din Cernavodă au observat dispariţia lor şi au anunţat autorităţile. Procurorii susţin că femeile au fost sechestrate de pe 30 august pînă pe 8 septembrie 2008, cînd au fost eliberate în urma unei descinderi la domiciliul celor doi concubini. Lucica Mihai şi Constantin Stoiciu au încercat să se apere spunînd că nu au avut niciodată intenţia de a le înşela pe bătrîne şi că, după încheierea tuturor formalităţilor prin care le erau cedate imobilele, urmau să facă şi un act autentificat în care să scrie că le vor îngriji pînă la moarte.

Rechizitoriul mai spune că cei doi s-au folosit de asemănarea dintre surori şi au obligat-o pe Paula Minea să se dea drept Stela pentru a obţine bunurile mobile şi imobile la care rîvneau. Astfel, bătrîna Paula a fost dusă la medic în vederea eliberării unui act medical din care să rezulte că este clinic sănătoasă şi că poate semna orice document notarial. Stoiciu şi Mihai au apelat la această metodă deoarece Stela Minea prezenta o evidentă tulburare pshică şi niciun notar nu le-ar fi autentificat documentele solicitate. Procurorii mai reţin că dispariţia celor două surori octogenare a fost sesizată pe data de 3 septembrie 2008, de un bărbat din Cernavodă, care le-a spus poliţiştilor că nu le-a mai văzut pe vecinele sale din data de 30 august. În plus, acesta a obsevat că firul de telefonie fixă suspendat în afara casei pensionarelor fusese smuls. Poliţiştii au început cercetările şi au adunat mai multe informaţii, vecinii declarînd oamenilor legii că, înainte de dispariţie, cele două femei se plîngeau că sînt căutate de nişte persoane necunoscute, care insistă să le vîndă proprietatea. Ulterior s-a stabilit că Stoiciu a mai încercat aceeaşi metodă de a obţine ilegal un apartament în anul 2007, cînd l-a sechestrat pe Alain Titus Aftanasiu, în casa unui amic din Gîrliciu. Nu a reuşit să îşi ducă planul la capăt pentru că bărbatul a scăpat şi a anunţat Poliţia. Tribunalul Constanţa va stabili primul termen de judecată.



12