Compania Naţională Poştă Română acceptă, de vineri, la prezentare, trimiterile poştale cu destinaţia SUA cu o greutate mai mare de 453 de grame, însă numai scrisorile şi coletele poştale din categoria Prioritar, precum şi trimiterile prin serviciul Express Mail Service (EMS). Prin serviciul Express Mail Service (EMS), Poşta Română oferă posibilitatea expedierii rapide a documentelor şi a mărfurilor. “Până la noi dispoziţii, nu se vor accepta la prezentare trimiterile poştale Neprioritare cu destinaţia SUA cu o greutate mai mare de 453 de grame (poşta de scrisori, colete poştale)”, subliniază reprezentanţii Poştei Române.
Poştă Română nu a mai acceptat, începând cu data de 18 noiembrie, nicio trimitere poştală (poştă de scrisori, colete poştale sau E.M.S.) cu destinaţia SUA, având o greutate egală sau mai mare de 453 de grame. Interpolul a emis, la data de 6 noiembrie, o alertă globală de securitate, pentru a ajuta serviciile din cele 188 de ţări membre să repereze colete-capcană de tipul celor pe care al-Qaida le-a trimis din Yemen, folosindu-se de serviciile poştale. La sfârşitul lunii octombrie, au fost descoperite în avioane cargo, între care unul aparţinând companiei de servicii poştale UPC, mai multe dispozitive explozibile ascunse în cartuşe de imprimantă. Pachetele fuseseră trimise cu avionul din Yemen şi trebuiau să ajungă în SUA. Una dintre bombe, interceptată în Marea Britanie, trecuse înainte prin Germania. După incident, piloţii companiei de curierat UPS şi-au acuzat angajatorul că nu îi apără corespunzător de eventuale acte de terorism.