Trimiterile poştale, din ce în ce mai puţine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trimiterile poştale, din ce în ce mai puţine

Social 02 Noiembrie 2010 / 00:00 406 accesări

Numărul trimiterilor poştale a scăzut cu 33% anul trecut, la 460,6 milioane, pe fondul diminuării cu peste 40% a traficului intern înregistrat de Compania Naţională Poşta Română (CNPR), a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). În schimb, traficul poştal internaţional, care a înregistrat scăderi în ultimii ani, a cunoscut o creştere de peste 60% în 2009. \"Traficul poştal total corespunzător anului 2009 a fost de 460.602.792 de trimiteri, rezultând o medie de 21,46 de trimiteri poştale per locuitor, cu peste 10 trimiteri per locuitor mai puţin decât în anul 2008\", se arată într-un comunicat al ANCOM. Un procentaj de 93,77% din traficul poştal total aferent anului 2009 a fost reprezentat de traficul intern, care a înregistrat o scădere de peste 35% până la valoarea de 431,91 milioane de lei de trimiteri, în condiţiile în care traficul intern realizat de CNPR a scăzut cu 40,8%, iar cel realizat de ceilalţi furnizori a urcat cu 29,67%. \"Deşi traficul internaţional a crescut în anul 2009 cu aproape 62%, acesta nu a putut influenţa prea mult scăderea pieţei poştale întrucât ponderea acestuia în volumul total de trafic poştal este relativ mică de numai 6,23%\", se mai spune în comunicat. Din datele ANCOM reiese că atât CNPR, cât şi ceilalţi furnizori poştali au înregistrat creşteri în acest sector de aproape 68%, respectiv 26%. Potrivit instituţiei, CNPR deţine o cotă majoritară pe segmentele poştei de scrisori şi pe cel al serviciilor express de aproximativ 89%, respectiv 64%, în timp ce colectarea şi distribuţia coletelor a fost realizată în proporţie de peste 88% de către ceilalţi furnizori poştali. \"În anul 2009 s-a remarcat intensificarea concurenţei pe segmentul serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal unde şi-au desfăşurat activitatea atât CNPR cât şi alţi furnizori de servicii poştale. Acesta este segmentul în care furnizorii privaţi de servicii poştale au înregistrat creşteri atât la nivelul traficului intern - aproape 95%, cât şi la nivelul traficului internaţional - peste 136%\", se arată în comunicat. Din totalul de 38.836 de reclamaţii înregistrate în 2009, peste 66% au fost reclamaţii transmise furnizorilor privaţi, iar 15,36% din totalul reclamaţiilor s-au dovedit întemeiate, pentru acestea acordându-se despăgubiri în valoare de 1.001.042 de lei, din care 70.035 lei au fost despăgubiri acordate de către CNPR, pentru 5,47% din toate reclamaţiile primite de către aceasta. Piaţa serviciilor poştale a generat venituri de 414 milioane de euro, comparativ cu 444 milioane de euro în 2008. ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate şi încurajarea investiţiilor în infrastructură.

Taguri articol


12