Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” l-a readus pe scena constănţeană duminică seară, după o absenţă de aproape patru ani, pe libertinul Don Giovanni din opera omonimă a lui Wolfgang Amadeus Mozart. De această dată, însă, faimosul personaj mozartian a fost interpretat, în premieră, de tânărul bariton Marius Eftimie, care a încercat să ţină în frâu emoţiile debutului - un debut în familie, având în vedere că pe aceeaşi scenă s-a aflat şi soţia sa, soprana Laura Eftimie, care a redat-o, pentru prima dată, pe Zerlina.
EMOŢII DUBLE „Don Giovanni este un rol de anvergură, foarte greu, care necesită o intensă pregătire şi maturitate interpretativă. E un rol care trebuie studiat îndelung. Tinereţea are şi neajunsurile ei, deoarece nu poţi reda atât de mult din complexitatea acestui rol. Colegii din distribuţie m-au susţinut, iar pe scenă s-a aflat şi soţia mea. De aceea a fost o dublă emoţie”, a spus Marius Eftimie. Odată depăşite emoţiile debutului, tânărul bariton este convins că mai are multe de învăţat şi este hotărât să se perfecţioneze de la o reprezentaţie la alta.
„Distribuţia ne-a motivat, ne-am completat reciproc. Ne-am înţeles foarte bine pe scenă. Au fost emoţii mari, deoarece partitura mozartiană impune o tehnică anume şi o rigurozitate vocală. A fost o provocare pentru noi să cântăm în stilul clasic mozartian. Consider că rolul meu, Zerlina, este un fel de Don Giovanni feminin”, a spus soprana Laura Eftimie.
La căderea cortinei, au venit în culise, să-i felicite pe cei doi solişti, foştii lor profesori de la Universitatea „Ovidius”, lect. univ. dr. Ioan Ardelean (care l-a interpretat pe Don Giovanni la reprezentaţiile anterioare) şi prof. univ. dr. Mariana Popescu.
UN LEPORELLO DEZINVOLT Baritonul constănţean Cătălin Ţoropoc, care a debutat, în februarie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în rolul servitorului Leporello din opera „Don Giovanni”, a cucerit publicul de acasă nu doar prin vocea sa, ci şi prin jocul actoricesc. Dezinvoltura cu care l-a interpretat pe Leporello, pendulând între comic şi tragic, a constituit sarea şi piperul scenelor cu încărcătură dramatică. La succesul spectacolului au contribuit şi soprana Madeleine Pascu din Bucureşti - Donna Anna şi Stela Sârbu - Donna Elvira, dar şi Laurenţiu Severin - Masetto şi Constantin Acsinte - Comandorul, alături de corul TNOB.
Sub bagheta dirijorului elveţian Salvatore Cicero, duminică seară a debutat şi tenorul Doru Iftene, care a fost Don Ottavio. Regia artistică a spectacolului este semnată de Beatrice Rancea, asistent de regie fiind Constantin Acsinte. Decorurile sunt realizate de Constantin Ciubotariu, iar costumele sunt realizate de Doina Levintza.