Troc între PSD și PNL la Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Troc între PSD și PNL la Parlament

Politică 26 Martie 2015 / 00:00 987 accesări

Comisia de Cod Electoral a stabilit, ieri, ca deputatul PNL Mihai Voicu să fie preşedinte al acestei comisii, în locul social democratului Valeriu Zgonea, care s-a retras. Voicu era vicepreşedinte al comisiei, funcţie în care a fost desemnată Gabriela Podaşcă, deputat PSD. Membrii comisiei au decis să continue dezbaterea despre modificarea proiectului de lege privind alegerile parlamentare, iar până în 15 aprilie proiectul trebuie prezentat. ”Misiunea acestei comisii constă în elaborarea unor proiecte de lege pe câteva domenii. Trei dintre proiectele de lege au fost finalizate, unul deja a fost aprobat - legea finanţării campaniilor electorale şi a partidelor politice -, iar alte două - legea partidelor şi cea a alegerilor locale - sunt pe circuit parlamentar. Mai avem de redactat noul proiect de lege a alegerilor parlamentare, împreună cu o analiză cu privire la introducerea unor sisteme de vot alternativ, indiferent că e vorba de votul prin corespondenţă sau votul electronic, pentru românii din străinătate”, a declarat Voicu. Interesant este că PSD şi PNL au făcut rocadă la conducerea comisiilor de Cod Electoral şi de revizuire a Constituţiei. Comisia de revizuire a Constituţiei era condusă de Crin Antonescu (PNL) iar acum, în fruntea ei a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Chelaru (PSD).



12